Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele măsuri după masacrul din Belgrad. Preşedintele Serbiei vrea ca răspunderea penală să scadă de la 14 la 12 ani

De mai bine de 24 de ore, vecinii noştri din Serbia trăiesc în teroare şi revoltă, după ce un paznic şi opt elevi au fost ucişi de colegul lor de clasă, un băiat de doar 13 ani. După cumplitul atac armat, toate şcolile din Belgrad au fost închise, iar sute de oameni au ieşit, aseară, în stradă, la protest. Între timp, s-au anunţat şi primele măsuri. Preşedintele Serbiei vrea ca răspunderea penală să scadă de la 14 la 12 ani.

de Redactia Observator

la 04.05.2023 , 14:21

Azi-noapte, sute de oameni revoltaţi, părinţi şi elevi, au cerut, în stradă, demisia ministrului sârb al Educaţiei. Cu toţii trăiesc în teroare după ce 8 copii şi un paznic au pierit în atacul îngrozitor de la o şcoală primară din Belgrad.

După protestul din faţa Ministerului, oamenii au făcut un altar de lumânări aprinse şi flori în faţa şcolii. Tot aseară, într-o conferinţă de presă, preşedintele Serbiei a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi a făcut dezvăluiri despre atacatorul de doar 13 ani.

Aleksandar Vučić, preşedintele Serbiei: Este una dintre cele mai negre zile din istoria Serbiei. În acest moment, băiatul se află într-un loc special și va fi plasat într-un departament special al unei clinici de psihiatrie.

Vezi și

Totodată, preşedintele Serbiei a făcut publică o listă cu zece măsuri pe care le vrea introduse după tragedia de ieri. Printre ele, schimbarea legislaţiei astfel încât răspunderea penală să înceapă de la 12 ani, noi reguli pentru portul armelor, dar şi controale privind modul de funcţionare a poligoanelor de tragere. Măsurile sunt cerute inclusiv de profesori.

Pe acelaşi subiect

Liljana Mihajlović, profesor: Nimic nu va mai fi la fel în țară sau în școli. Nu se poate și nici nu trebuie să fie la fel. Cum pot mâine să le promit părinților și copiilor că sunt în siguranță? Cum? Dacă asta s-a întâmplat într-o școală de elită. Nu suntem nici noi, profesorii, în siguranță.

Elevul ar fi fost supărat pe profesorul de istorie din cauza unei note mici

Între timp, autorităţile au aflat detalii înfiorătoare. Atacatorul de 13 ani, olimpic la matematică şi istorie, ar fi fost supărat pe profesorul de istorie, după ce ar fi primit o notă mică. Ar fi ales intenţionat data atacului. Ştia că profesorul căruia îi purta pică era la ore. Sunt şi mărturii potrivit cărora se mutase din clasă, pentru că era victimă a bullyingului colegilor.

Elevă: Am fost în aceeaşi clasă, dar eu m-am mutat în al doilea semestru. Era un tip tăcut, drăguţ, lua note bune, dar nu ştiam prea multe despre el, nu era prea prietenos. Cu siguranţă nu mă aşteptam la asta.

Cu o glugă trasă pe cap, înarmat cu două pistoale şi trei încărcătoare furate de la tatăl său, un cunoscut medic din oraş, băiatul s-a dus glonţ către paznicul şcolii. După ce l-a împuşcat, a intrat într-o clasă. A tras în trei colegi şi i-a ucis.

Iulia Pop, reporter Observator: Nu se opreşte din cursa mortală. Iese pe cordior, schimbă încărcătorul armei şi intră în laboratorul de istorie. Din uşă ţinteşte profesorul şi colegii. Iese din clasă, aruncă arma pe scări şi se duce in curtea şcolii.

Cu sânge rece, atacatorul sună apoi la poliţie şi anunţă masacrul. Autorităţile pun rapid mâna pe el. Şeful poliţiei din Belgrad spune că adolescentul şi-a premeditat atacul încă de acum o lună. Poliţiştii i-au găsit o listă cu numele celor pe care îi voia morţi. În rucsac, agenţii i-au găsit şi patru cocktail-uri Molotov. 

Veselin Milic, şeful Poliţiei din Belgrad: Avea o listă de copii pe care plănuia să îi ucidă. Şi-a desenat planurile şcolii, cu intrări şi ieşiri, desenul a fost găsit în banca lui. Şi el însuşi a spus că avea ţinte prioritare. Desenul seamănă cu un joc video sau film de groază şi arată că a plănuit în detaliu cum să intre în fiecare clasă şi cum să lichideze fiecare copil.

Pentru că băiatul nu are vârsta la care răspunde penal, ambii părinţi ai adolescentului au fost reţinuţi fiind consideraţi răspunzători pentru atacul armat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Primele măsuri după masacrul din Belgrad. Preşedintele Serbiei vrea ca răspunderea penală să scadă de la 14 la 12 ani