Prinţul Harry, omagiu adus bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, la un an de la moarte
Prinţul Harry i-a adus un omagiu bunicii sale, regretata regina Elisabeta a II-a. El s-a întors în Marea Britanie pentru a participa la o ceremonie de premiere, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la moartea suveranei.
Harry vine doar ocazional în Marea Britanie de când s-a mutat în California împreună cu soţia sa Meghan, după ce cuplul a renunţat la rolurile regale oficiale în 2020, iar apoi s-a certat cu ceilalţi membri ai casei de Windsor, inclusiv cu tatăl său, Regele Charles, şi cu fratele său mai mare, prinţul William.
Harry nu se va înntâlni cu Familia Regală în timpul vizitei sale
"După cum ştiţi, nu am putut participa anul trecut, deoarece bunica mea a decedat", a spus el într-un discurs rostit la ceremonia anuală organizată la Londra de WellChild, o organizaţie caritabilă ce sprijină copiii care suferă de boli grave, organizaţie care este sub patronajul său.
"După cum probabil ştiţi şi voi, ea ar fi fost prima persoană care ar fi insistat ca eu să vin totuşi să fiu cu voi toţi în loc să merg la ea şi tocmai de aceea ştiu că, după exact un an, ea ne priveşte pe toţi în această seară, fericită că suntem împreună şi continuăm să punem în lumină o comunitate extraordinară", a adăugat prinţul Harry, potrivit News.
Tensiuni la moartea reginei Elisabeta a II-a
Calendarul ceremoniei anuale WellChild şi al altor evenimente a făcut ca atât Harry, cât şi Meghan să se afle întâmplător în Marea Britanie atunci când regina a murit în casa ei scoţiană, Castelul Balmoral, la 8 septembrie anul trecut.
Harry s-a retras de la ceremonia de anul trecut în urma veştilor că regina era grav bolnavă şi a călătorit spre nord, separat de restul familiei regale, ceea ce indică faptul că avuseseră o dispută recentă. El a declarat în memoriile sale publicate în ianuarie că tatăl său îi spusese că Meghan nu este invitată. Nici Kate, soţia lui William, nu a mers la Balmoral.
Familia regală nu se va aduna vineri pentru a marca un an de la moartea reginei, iar presa a relatat că Harry nu se va întâlni cu rudele sale în timpul pe care îl va petrece în Marea Britanie. El urmează să se îndrepte spre Düsseldorf, în Germania, pentru începerea, sâmbătă, a Jocurilor Invictus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰