Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Protestatar scos cu forţa din Senatul SUA în timpul unei audieri privind războiul din Iran

Un veteran al pușcașilor marini americani a fost scos cu forţa dintr-o audiere a Senatului după ce a protestat față de decizia președintelui Donald Trump de a lansa o operațiune militară împotriva Iran. Înainte de a fi evacuat, el a strigat: "Nimeni nu vrea să lupte pentru Israel”, după care agenții de securitate l-au escortat afară din sală.

de Nicu Tatu

la 05.03.2026 , 10:23

Protestatar scos cu forţa din Senatul SUA în timpul unei audieri privind războiul din Iran Protestatar scos cu forţa din Senatul SUA în timpul unei audieri privind războiul din Iran - captură X / Clash Report

Momente tensionate au avut loc în timpul unei audieri a unei subcomisii din cadrul Sentaului SUA, după ce un protestatar a întrerupt lucrările și a fost evacuat cu forța de polițiști, potrivit CBS News.

Incidentul s-a petrecut în timpul unei audieri a subcomisiei pentru Forțele Armate, în contextul tensiunilor legate de acțiunile militare ale Statele Unite în Iran.

Bărbatul a fost identificat ca fiind Brian McGinnis, în vârstă de 44 de ani, din Carolina de Nord. Acesta candidează pentru Senat din partea Partidului Verde și susține că este veteran al puşcaşilor marini.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit autorităților, McGinnis a întrerupt ședința și a început să strige împotriva implicării SUA în conflict. În imaginile filmate de martori, el apare purtând o uniformă a pușcașilor marini și strigând: "Nimeni nu vrea să lupte pentru Israel".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Polițiștii au intervenit pentru a-l scoate din sala de audieri, însă bărbatul a opus rezistență și s-a agățat de ușă în încercarea de a rămâne în interior. În timpul intervenției, trei polițiști ar fi fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale..

În imagini apare și senatorul republican Tim Sheehy, din statul Montana, care îi ajută pe polițiști să îl scoată pe protestatar din sală.

Autoritățile au anunțat că McGinnis se confruntă cu trei capete de acuzare pentru agresiune asupra unui ofițer de poliție și alte trei pentru rezistență la arestare.

Ulterior, senatorul Sheehy a comentat incidentul pe rețelele sociale, spunând că protestatarul "a venit la Capitoliu în căutarea unei confruntări și a primit una". El a adăugat că speră ca bărbatul să primească ajutorul necesar fără a provoca alte acte de violență.

Poliția a reamintit că protestele sunt interzise în interiorul clădirilor Congresului american, iar încălcarea acestor reguli poate duce la evacuarea persoanelor implicate și la formularea de acuzații penale.

Nicu Tatu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu staţionarea de arme nucleare pe teritoriul României?
Observator » Ştiri externe » Protestatar scos cu forţa din Senatul SUA în timpul unei audieri privind războiul din Iran