Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SUA anunță o premieră de la al Doilea Război Mondial, după scufundarea navei iraniene. "Moarte tăcută"

Războiul din Orientul Mijlociu escaladează, iar NATO intervine în conflict. Alianţa, din care şi România face parte, a doborât o rachetă iraniană care se îndrepta spre Turcia. Franța și Marea Britanie intră şi ele în luptă, iar Parisul trimite un portavion nuclear în Mediterană. Iranul nu dă niciun pas înapoi. Succesiunea la putere se joacă pe muchie de cuțit. 

de Alessandra Stoicescu

la 04.03.2026 , 19:42

Racheta balistică lansată din Iran a trecut prin Irak şi Siria până să fie doborâtă de apărarea antiaeriană NATO din estul Mediteranei.

Potrivit IHA, resturile proiectilului de interceptare s-au prăbuşit în regiunea Hatay, din sudul Turciei. Oficialii de la Ankara au explicat că ţinta era, cel mai probabil, una dintre bazele militare britanice din Cipru.

Insula se află la 300 de kilometri distanţă şi a fost deja atacată de dronele iraniene. Acum, Marea Britanie trimite în ajutor un distrugător. Franţa va deplasa şi ea în Mediterană portavionul Charles de Gaulle şi grupul lui de luptă pentru a-şi proteja aliaţii şi rutele maritime. 

Articolul continuă după reclamă

"Canalul Suez și Marea Roșie sunt sub tensiune și amenințate. Luăm inițiativa de a construi o coaliție pentru a aduna resurse, inclusiv militare, pentru a relua și securiza traficul pe aceste rute maritime esențiale pentru economia globală.", spune Emmanuel Macronpreşedintele Franţei

Reacţia europenilor vine după ce Garda Revoluţionară din Iran a anunţat că deţine controlul absolut asupra Strâmtorii Ormuz şi a avertizat că sutele de petroliere blocate în porturi riscă să fie lovite cu drone şi rachete dacă vor încerca să traverseze. 

"Dacă va fi necesar, Marina Statelor Unite va începe să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz, cât mai curând posibil.", a replicat Donald Trump pe social media.

Peste noapte, conflictul a continuat în Orientul Mijlociu.

Dronele iraniene au explodat în apropiere de consulatul american din Dubai, iar Tel Avivul a fost ţinta rachetelor balistice.

În nordul Siriei, la graniţă cu Turcia, un proiectil s-a înfipt adânc în pământ. 

În replică, noi bombardamente au avut loc în Teheran.

În Oceanul Indian, un submarin american a distrus nava amiral de război a Teheranului. Autorităţile din Sri Lanka au anunţat că sunt 180 de victime.

"Credeau că sunt în siguranţă în apele internaţionale. În schimb, a fost scufundat de o torpilă. Moartea tăcută! Prima navă inamică scufundată de o torpilă de după al Doilea Război Mondial încoace.", explică Pete Hegseth, secretarul american al războiului

În ciuda eşecurilor militare, Iranul nu renunţă la luptă. Al doilea fiu al ayatollahului Khamenei este favorit să îi urmeze tatălui la putere. Adept al taberei conservatoare şi susţinător al unei politici dure faţă de Occident, Mojtaba Khamenei a condus din umbră aparatul de securitate și are legături strânse cu Garda Revoluţionară Islamică. Pe lângă rachetele balistice şi uraniul îmbogăţit, va moşteni şi averea de 200 de miliarde a tatălui lui. 

"Reia puterea cineva care este la fel de rău ca persoana precedentă.", spune Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii

Liderul de la Casa Albă a intrat în conflict şi cu Spania, după ce guvernul de la Madrid i-a interzis să folosească bazele sale pentru campania militară.

"Au fost neprietenoși. Așadar, vom întrerupe orice schimburi comerciale cu Spania.", precizează preşedintele american Donald Trump

"Lumea, Europa și Spania au mai fost aici înainte. Acum 23 de ani, o altă administrație americană ne-a târât într-un război în Orientul Mijlociu.", explică Pedro Sanchezpremierul Spaniei

Şi Marea Britanie a fost criticată de Trump pentru că nu a sprijinit de la început operaţiunea.

"Dacă va fi necesar, Marina Statelor Unite va începe să escorteze tancurile petroliere prin Strâmtoarea Hormuz, cât mai curând posibil.", menţionează Trump

Alessandra Stoicescu Like

Am vrut să schimb lumea în bine și să ajut oamenii de când eram copil. Așa că am ales în mod natural meseria de jurnalist. Jurnalismul este despre oameni, despre a le schimba viețile în bine.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cereţi sfaturi bunicilor pentru o viaţă lungă şi sănătoasă?
Observator » Ştiri externe » SUA anunță o premieră de la al Doilea Război Mondial, după scufundarea navei iraniene. "Moarte tăcută"