Video Proteste de amploare în Israel. Oamenii cer un acord pentru eliberarea ostaticilor şi încheierea conflictului
Armata israeliană a justificat dublul atac asupra spitalului Nasser, soldat cu 20 de morţi, printre care şi cinci jurnalişti. Oficialii susţin că ţinta era o cameră de supraveghere instalată de Hamas pentru a-i observa.
Reprezentanţii spitalului au respins însă orice justificare, la fel ca gruparea teroristă Hamas. Între timp, sute de persoane au ieşit marţi seară în stradă, în Tel Aviv, şi au blocat o autostradă.
Oamenii cer liderilor israelieni să se aşeze la masa negocierilor şi să nu se mişte de acolo până nu ajung la un acord de eliberare a prizonierilor.
Preşedintele Donald Trump va participa miercuri la o întâlnire la Casa Albă, care va avea ca temă războiul din Gaza. Washingtonul se aşteaptă ca războiul din Orient să se încheie până la sfârşitul anului.
