Antena Meniu Search
x

Putin acuză o ”provocare grosolană şi cinică” a Ucrainei la Bucha, într-o conversație telefonică cu Viktor Orban

Preşedintele rus Vladimir Putin cataloghează drept o ”provocare grosolană şi cinică” a autorităţilor ucrainene descoperirea unor cadavre de civili în oraşul Bucha, după retragerea forţelor ruse din regiunea Kiev.

de Redactia Observator

la 07.04.2022, 10:09

Putin şi Viktor Orban
Putin acuză o ”provocare grosolană şi cinică” a Ucrainei la Bucha, într-o conversație telefonică cu Viktor Orban - Profimedia

Vladimir Putin a evocat ”provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în oraşul Bucha" într-o convorbire la telefon, miercuri, cu premierul ungar Viktor Orban, a anunţat într-un comunicat Kremlinul.

Kremlinul spune că atrocităţile din Bucha sunt doar o înscenare

Aceasta este prima reacţie a preşedintelui rus în faţa atrocităţilor din Bucha, un dezastru care a provocat un val de indignare în întreaga lume. Înaintea lui Putin, alţi oficiali ruşi au negat orice masacru al Moscovei asupra localnicilor din Bucha, iar Kremlinul a catalogat drept o ”falsificare” a imaginilor care arată cadavrele civililor pe străzi, publicate începând din weekend de presă.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova a acuzat miercuri lideri şi presa din Occident de faptul că ”dau un verdict «vinovat» împotriva ţării noastre (...) fără măcar să fi verificat ceva”. ”Această falsificare criminală a fost inventată pentru a justifica viitoarea serie de sancţiuni” vizând Moscova, a denunţat ea, potrivit news.ro.

Pe acelaşi subiect

Zaharova a acuzat presa occidentală de faptul că este ”complice” al atrocităţilor de la Bucha. Ea susţine că partea ucraineană fie a executat civili la Bucha, fie a transportat cadavre în acest oraş în vederea unei”înscenări”.

Poziţia ruşilor privind o "înscenare" a ucrainenilor pentru a fi din nou sancţionaţi nu poate fi însă "susţinută", având în vedere imaginile din satelit difuzate, a denunţat miercuri Guvernul german. ”Aceste imagini arată că victime descoperite de presă în weekendul trecut zăceau acolo de pe cel puţin 10 martie”, de când forţele ruse se aflau în regiune, a subliniat, la Berlin, un purtător de cuvânt al Guvernului german, Steffen Hebestreit.

Armata rusă acuză Ucraina de faptul că organizează ”înscenări” de acelaşi fel în mai multe alte localităţi din care s-au retras trupele ruse.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Putin acuză o ”provocare grosolană şi cinică” a Ucrainei la Bucha, într-o conversație telefonică cu Viktor Orban