Putin anunţă că ia o pauză de la negocierile de pace cu Ucraina. Trump îşi pierde răbdarea
Pe frontul din Ucraina, pacea pare tot mai departe. Ideea unui acord între Rusia şi Ucraina a dispărut după ce Kremlinul a anunţat că a luat o pauză de la negocieri. De la Casa Albă, preşedintele Donald Trump cunoaşte situaţia, dar spune că "e nevoie de doi oameni pentru a dansa tango". Între timp, NATO ia măsuri, ca să întărească flancul estic. Alianţa a lansat o operaţiune care să asigure un răspuns rapid la eventuale noi încălcări ale spațiului aerian din partea Rusiei.
"Santinela Estică" a fost anunţată de secretarul general al NATO, Mark Rutte, și comandantul suprem al forțelor aliate din Europa. Operaţiunea presupune dislocarea în flancul estic de trupe suplimentare din Franța, Germania, Marea Britanie și Danemarca. Totul, pentru a se asigura că un eventual răspuns la agresiunea rusească este dat cât de poate de repede.
"Această activitate militară va începe în zilele următoare şi va include o serie de lucruri din partea aliaţilor, inclusiv Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Germania şi alţii. Am văzut drone intrând în spaţiul nostru aerian în România, Estonia, Letonia şi Lituania. Fie că a fost intenţionat sau nu, este pericol şi inacceptabil", a declarat şeful NATO.
"Eastern Sentry va fi flexibilă și agilă. Va integra bazele aeriene și de la sol şi va spori schimbul de informaţii între naţiuni", a declarat Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa. Anunțul vine după mai multe zile de discuții intense între aliaţi apărute în urma incursiunii dronelor Rusiei în Polonia.
Lansarea programului a fost salutată şi de ministrul român de externe, Oana Ţoiu, care a scris pe platforma X că țara noastră este pe deplin implicată în consolidarea întregului Flanc Estic. Între timp, speranţa unui acord de pace între Rusia şi Ucraina pare să fie din ce în ce mai departe după ce Kremlinul a făcut un pas înapoi de la negocieri.
Pacea pare tot mai departe
Donald Trump, deja obişnuit cu situaţia, spune că răbdarea sa cu Vladimir Putin se epuizează pe zi ce trece. "E nevoie de doi pentru a dansa tango. Este incredibil! Când Putin voia să o facă, nu a vrut Zelenski. Când Zelenski a vrut, nu a mai vrut Putin. Acum, Zelenski vrea, iar la Putin există un semn de întrebare".
Preşedintele american a adus aminte şi de consecinţe: noi sancţiuni pentru Rusia, de data aceasta împotriva băncilor ruseşti şi a sectorului petrolier.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰