Putin vrea să organizeze propriile jocuri olimpice, în Rusia, doar cu ţările "prietene" din BRICS
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus, miercuri, guvernului să organizeze anul viitor Jocurile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), ca alternativă la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, scrie Agerpres.
Putin i-a dat termen până la 1 iulie premierului Mihail Mişustin pentru a prezenta propuneri în acest sens, conform administraţiei prezidenţiale. Acest subiect ar urma să fie discutat cu ocazia summitului BRICS, care va avea loc la Johannesburg în luna august şi la care liderul rus ar putea participa.
La începutul lunii mai, Putin i-a acuzat pe responsabilii organizaţiilor sportive internaţionale că "aduc prejudicii Mişcării Olimpice internaţionale", în timp ce sportul ar trebui să servească drept punte între popoare şi ţări, "mai ales atunci când sunt conflicte".
Iniţiativa aparţine ministrului Sporturilor, Oleg Matîţin, care în martie a propus organizarea primelor Jocuri ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care integrează ţări precum China, India, Pakistan şi republicile centro-asiatice.
Rusia şi-a apărat dreptul de a participa la JOC de la Paris
- "Glorie eroilor". Un pugilist ucrainean, medaliat olimpic, a murit pe front. Maksim Galinichev avea doar 22 de ani
- Comitele olimpice din Africa, de acord cu participarea rușilor la Jocurile Olimpice de la Paris: Politica nu ar...
- David Popovici, a şasea medalie de aur la Campionatul Naţional. "Abia aștept să reprezint România la Paris!"
"Misiunea noastră comună ar trebui să fie aceea de a face tot posibilul pentru ca sportivii şi marile competiţii internaţionale să nu fie obiectul jocurilor politice, iar acest lucru este posibil doar în condiţii de egalitate şi respect între toţi participanţii", a spus ministrul.
Rusia şi-a apărat cu fermitate dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda faptului că Ucraina şi ţările occidentale se opun acestui lucru din cauza intervenţiei militare în Ucraina.
Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a aprobat, în luna martie, participarea sportivilor ruşi şi belarusi ca neutri la competiţii internaţionale, dar a respins-o pe cea a echipelor naţionale şi a sportivilor care susţin războiul sau aparţin unor cluburi legate de Armată şi forţe de securitate, precum ŢSKA Moscova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰