Observator » Ştiri externe » Rachete balistice iraniene, doborâte in premieră deasupra Arabiei Saudite de soldați greci cu Patriot

Rachete balistice iraniene, doborâte in premieră deasupra Arabiei Saudite de soldați greci cu Patriot

Rachete balistice iraniene, doborâte in premieră deasupra Arabiei Saudite de soldați greci cu Patriot - Profimedia
Luca Bădilă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 19.03.2026, 16:38 | Modificat la 19.03.2026, 16:40

Un sistem de apărare antiaeriană Patriot, operat de militari greci în Arabia Saudită, a interceptat joi două rachete balistice lansate din Iran, care vizau infrastructura petrolieră, potrivit ministrului elen al Apărării, transmite Reuters.

"Protejarea rafinăriilor și a unităților petroliere este de o importanță majoră", a spus ministrul elen al Apărării, Nikos Dendias, într-o declarație televizată.

Grecia a desfășurat în Arabia Saudită, încă din 2021, o baterie de apărare antiaeriană Patriot, de fabricație americană, operată de militari greci, în baza unui acord menit să protejeze infrastructura energetică a regatului.

Interceptarea de joi este prima ocazie în care personalul grec a operat efectiv sistemul, a declarat pentru Reuters un oficial din Ministerul Apărării.

Articolul continuă după reclamă

Și alte state au oferit sprijin pentru apărarea Golfului împotriva atacurilor iraniene, lansate ca reacție la loviturile americano-israeliene asupra Iranului, începute pe 28 februarie.

Franța a ajutat Emiratele Arabe Unite în apărarea împotriva atacurilor iraniene, în baza unui acord de apărare de lungă durată. De asemenea, Australia a anunțat că va trimite un avion de supraveghere și rachete pentru a consolida apărarea EAU.