Antena Meniu Search
x

Răspunsul lui Joe Biden, întrebat dacă Rusia ar trebui exclusă din G20 după invadarea Ucrainei

Preşedintele american Joe Biden afirmă că, în opinia sa, Rusia ar trebui să fie exclusă la viitorul summit al statelor membre G20, el arătând că a ridicat această problemă joi, la summit-urile de la Bruxelles.

de Redactia Observator

la 24.03.2022, 20:51

Preşedintele SUA, Joe Biden
Preşedintele SUA, Joe Biden - Profimedia

Întrebat, joi seară, la Bruxelles, dacă Rusia ar trebui exclusă din G20 (grupul care reuneşte 20 de state şi Uniunea Europeană, reprezentând cele mai mari economii ale lumii), preşedintele american a replicat: "Răspunsul meu de da, dar depinde de G20”. "S-a discutat despre asta azi, am ridicat problema dacă acest lucru se poate face dacă Indonezia şi alţii nu sunt de acord”, a explicat Joe Biden

Preşedintele SUA este de părere că reprezentanţi ai Ucrainei ar trebui invitaţi la reuniunea G20 în care se decide acest lucru, relatează news.ro

China se opune excluderii Rusiei din G20

China s-a declarat împotriva excluderii Rusiei de la viitorul summit G20. SUA şi de aliaţii occidentali susţin acest lucru, în urma războiului declanşat în Ucraina. "Rusia este un stat membru important al G20, niciun membru nu are dreptul să excludă un alt stat", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

Pe acelaşi subiect

Polonia a anunţat, marţi, că le-a sugerat oficialilor americani ca Rusia să fie exclusă din grupul G20 ca pedeapsă pentru invadarea Ucrainei, iar solicitarea a primit un ”răspuns pozitiv şi aprobare”.

Putin ar urma să participe la un summit G20, în Indonezia

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să participe la un summit G20, prevăzut la sfârşitul anului în Indonezia, a transmis miercuri ambasadoarea rusă în această ţară din Asia de Sud-Est, Liudmila Vorobieva, care a respins îndemnuri de excludere a Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Răspunsul lui Joe Biden, întrebat dacă Rusia ar trebui exclusă din G20 după invadarea Ucrainei