Antena Meniu Search
x

Video Summit NATO. Ce s-a decis în cele mai critice ore pentru securitatea Europei și a lumii

Sunt ore critice pentru viitorul Europei. NATO, G7, Uniunea Europeană s-au reunit la Bruxelles şi caută soluţii pentru a stinge războiul din Ucraina. Presedintele Statelor Unite a venit personal în Europa să dea un mesaj ferm. Aliaţii se tem că Vladimir Putin se simte încolţit şi ar pregăti un atac chimic sau biologic. Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice va fi consolidat, iar în România vor fi trimise noi trupe. 

Ana Constantin
de Ana Constantin

la 24.03.2022, 19:25

Vezi și

Liderul de la Casa Albă a ajuns pe vechiul continent la exact o lună după ce Moscova a declanşat cea mai mare operaţiune militară în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. La sediul NATO, Biden a fost întâmpinat de secretarul general Jens Stoltenberg. În spatele uşilor închise, Joe Biden le-a cerut aliaţilor să sprijine Ucraina economic şi militar, să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv în sectorul energetic, şi a anunţat că flancul estic va fi consolidat. 

Ameninţarea unui atac cu arme chimice în Ucraina a fost cea mai fierbinte temă de pe agenda summitul extraordinar NATO. Trei ore au discutat cei 30 de lideri ai alianţei în frunte cu Joe Biden. Aliaţii se tem că Moscova ar putea fabrica un pretext pentru a folosi arme chimice în Ucraina. La Washington a fost creat şi un task force care caută soluţii în cazul în care Rusia recurge la arme chimice, biologice sau apasă butonul roşu al bombei nucleare.

Aliaţii cred că Vladimir Putin este cu spatele la zid, iar asta îl face şi mai periculos

După ce a pierdut până la 15.000 de militari, conform estimărilor NATO, Moscova atacă de la mare distanţă sau din aer, tactici folosite şi în Siria sau Cecenia. În direct prin videoconferinţă, Volodimir Zelenski a cerut ca 1% din armamentul NATO să ajungă în Ucraina.

Pe acelaşi subiect

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Ucraina v-a cerut avioane. Ca să nu piardă atât de mulţi oameni. Aveţi sute de avioane de luptă, dar nu ne-aţi dat niciunul până acum. Am cerut tancuri ca să putem elibera oraşele.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Membrii NATO au căzut de acord să ajute şi să sprijine şi mai mult Ucraina. Vom continua să impunem sancţiuni fără precedent pentru Rusia şi vom continua să întroducem măsuri de descurajare şi să întărim apărarea alianţei.

Ajutorul acordat Ucrainei nu implică şi trimiterea de trupe sau avioane de luptă

Strategia Alianţei pare clară. Să izoleze Rusia pe toate fronturile. NATO a impus noi sancţiuni oligarhilor şi membrilor Dumei. Tot astăzi şi tot la Bruxelles, au mai fost programate două reuniuni de anvergură: summitul G7 şi Consiliul European. 

Ana Constantin, reporter Observator: Criza energiei exacerbată de război este una dintre temele fierbinţi de pe agenda Consiliului european. Una dintre propuneri este crearea unui task force care să gestioneze achiziţia gazului pentru întreg blocul comunitar. Preţul energiei ar putea fi şi el luat în discuţie dar este neclar, pentru moment, dacă soluţia va fi lăsată pe seama guvernelor naţionale dacă se va opta pentru o soluţie unică europeană.

Mâine, Joe Biden merge în Polonia, unde îl va întâlni pe preşedintele Andrzej Duda. Iar săptămâna viitoare este aşteptată o întâlnire a liderilor Uniunii Europeni cu preşedintele Chinei, ţară a cărei poziţie ambiguă provoacă îngrijoare la Bruxelles.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Summit NATO. Ce s-a decis în cele mai critice ore pentru securitatea Europei și a lumii