Regele Charles îşi va relua activităţile publice. Medicii consideră evoluţia stării sale de sănătate "foarte încurajatoare"
Regele Charles al III-lea îşi va relua activităţile publice de marţea viitoare. Medicii săi consideră "foarte încurajatoare" evoluţia stării sale de sănătate de la anunţarea diagnosticului de cancer, a anunţat vineri Palatul Buckingham, relatează AFP şi Reuters.
"Majestatea Sa Regele îşi va relua curând activităţile publice după o perioadă de tratament şi de recuperare în urma diagnosticului de cancer", potrivit unui comunicat al palatului. Medicii săi consideră "foarte încurajatoare progresele făcute până acum" şi rămân "optimişti" în ceea ce priveşte vindecarea lui în curs, a adăugat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Agerpres.
Angajamentele publice vor fi totuşi "adaptate dacă este necesar pentru a minimiza riscurile pentru recuperarea" regelui, a indicat sursa citată. El va vizita cu soţia sa Camilla marţea viitoare un centru de luptă împotriva cancerului unde cuplul regal se va întâlni cu echipe medicale şi pacienţi, potrivit palatului.
Charles, în vârstă de 75 de ani, şi Camilla, 76 de ani, îi vor primi pe împăratul Naruhito al Japoniei şi pe soţia sa, împărăteasa Masako, pentru o vizită de stat la sfârşitul lunii iunie, la invitaţia Regatului Unit. Cuplul imperial japonez a asistat funeraliile Reginei Elisabeta a II-a în septembrie 2022 la Londra.
Suveranul nu va urma un "program de vară complet"
- Regele Charles "se simte foarte rău". Palatul a început să actualizeze planuri de înmormântare
- Un nou scandal zguduie Familia Regală. Ce s-a întâmplat cu dosarele medicale ale Regelui Charles
- Prima ieşire publică a Regelui Charles după diagnosticul crunt privind cancerul. A mers la biserică, zâmbitor
- Regele Charles, profund emoţionat de mesajele de sprijin primite după diagnosticul de cancer: "Sunt cea mai mare...
Apariţiile sale publice vor fi decise de la caz la caz şi vor urma recomandările medicilor săi, a precizat purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham, menţionând că suveranul nu va urma un "program de vară complet".
De la anunţarea diagnosticului de cancer, la începutul lunii februarie, suveranul britanic şi-a anulat toate angajamentele publice oficiale, continuând în acelaşi timp să îndeplinească anumite funcţii oficiale sau să onoreze anumite reuniuni într-un cadru restrâns, cum ar fi întâlnirile sale săptămânale cu prim-ministrul Rishi Sunak.
Prima aniversare de la încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla se apropie
Pe măsură ce se apropie prima aniversare de la încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla, "majestăţile lor rămân profund recunoscătoare pentru expresiile de bunătate şi urări de bine pe care le-au primit din întreaga lume în timpul momentelor bune şi provocărilor de anul trecut", se arată în comunicat.
Palatul Buckingham a anunţat la începutul lunii februarie că regele Charles al III-lea suferă de cancer, depistat în timpul unei operaţii la prostată cu câteva zile mai devreme şi că suveranul a început deja un tratament medical.
Ultima sa apariţie publică datează din 31 martie când Regele Charles al III-lea a sosit la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor pentru a asista la tradiţionala ceremonie religioasă oficiată cu ocazia Paştelui anglican, aceasta fiind prima sa apariţie publică importantă după ce anunţase că suferă de cancer în urmă cu două luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰