Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Repetiții pentru a reveni la viața normală. La Barcelona a fost organizat un concert cu 5.000 de oameni în public

Suntem încă departe de viaţa pe care o aveam înainte de pandemie, dar încercăm să o recuperăm. La Barcelona a fost organizat un concert test, la care au participat 5.000 de oameni. Înainte de a intra în sală, spectatorii au fost supuşi unui test rapid de depistare a infecţiei cu coronavirus.

de Redactia Observator

la 28.03.2021 , 21:36

Mii de oameni care dansează şi cântă împreună. Dacă nu ar purta mască, ar părea imagini din alte vremuri. Au fost filmate însă aseară. Norocoşii au putut participa la un concert live, primul care se organizează în Spania de la începutul pandemiei şi unul dintre puţinele astfel de evenimente care au avut loc în lume.

Solist: ”A trecut un an şi jumătate de când nu am mai pus piciorul pe o scenă. Este atât de emoţionant, o parte dintre muzicieni plâng aici”.

Cu greu şi-au stăpânit emoţiile şi cei prezenţi în sală.

Vezi și

Spectator: ”O senzaţie de libertate. Să poţi simţi căldura oamenilor. Amintiri din alte vremuri”.

Spectatorii au făcut un test rapid pentru depistarea Covid-19

Pentru a putea avea parte de o astfel de bucurie, spectatorii au trebuit să treacă testul coronavirusului. Înainte de a intra la concert, toţi au făcut un test rapid pentru depistarea infecţiei cu SARS Cov2.

Persoanele cu rezultat negativ au primit un cod pe telefoanele mobile care valida biletul. Din cei 5.000 de oameni testaţi, doar 8 au fost depistaţi pozitiv şi nu au fost lăsaţi să participe la concert. 

În sală, spectatorii au purtat măşti, dar nu au fost obligaţi să păstreze distanţa fizică. Atât testul antigen, cât și masca de protecție au fost oferite de organizatori în prețul biletului.

Organizatorii evenimentului se arată încântați de rezultate

Reprezentant organizator: ”Publicul s-a comportat foarte bine. Şi asta ne dă încredere că pe viitor vom putea face mai mult. Pentru că atunci când vrem, noi, oamenii putem face lucrurile corect”.

Participanţii la concert vor fi atent monitorizaţi în perioada următoare. Vor trebui să anunţe autorităţile sanitare dacă în următoarele 2 săptămâni vor fi diagnosticaţi cu COVID-19.

Jordi Herreruela, promoter concert: ”Dacă toată lumea prezintă un test negativ antigen generăm ideea unei bule sanitare unde infecţiile în interiorul arenei nu sunt posibile”.

Mai avem mult însă până la concertele cu zeci de mii de oameni sau stadioane pline. Pentru a ajunge acolo, adică la normalitatea de altădată, astfel de evenimente test vor avea loc în perioada următoare în lumea întreagă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Repetiții pentru a reveni la viața normală. La Barcelona a fost organizat un concert cu 5.000 de oameni în public