Video Revoltă în SUA din cauza agenţilor ICE. Un nou incident, în Portland, alimentează tensiunile
O femeie şi un bărbat au fost împuşcaţi de agenţii federali americani în Portland. Oamenii sunt în spital şi nu sunt alte informaţii despre starea lor.
Departamentul de Securitate Internă (DHS), care supraveghează poliţiştii implicaţi, a scris pe X că cele două persoane se aflau într-o maşină şi au încercat "să îi lovească pe poliţişti", care au ripostat - o relatare oficială similară cu cea furnizată la Minneapolis.
"Două persoane au fost spitalizate în urma unui atac armat care a implicat agenţi federali", a explicat poliţia oraşului într-un comunicat.
Biroul local al FBI a anunţat scurt că anchetează acţiunile agenţilor poliţiei frontierelor (CBP), într-un mesaj pe X, înainte de a şterge postarea câteva minute mai târziu.
Potrivit autorităţilor federale, agenţii poliţiei de frontieră încercau să-l prindă pe pasagerul maşinii, "un venezuelean fără acte având legături cu aripa de prostituţie a bandei transnaţionale Tren de Aragua şi implicat recent în focuri de armă la Portland".
Persoana la volan, acuzată că a încercat să-i calce pe poliţişti, are, de asemenea, legături cu această bandă, potrivit DHS.
Starea victimelor, un bărbat şi o femeie, rămâne "necunoscută", potrivit poliţiei din Portland.
Incidentul amplifică tensiunile în Statele Unite după ce joi o femeie a fost împuşcată în cap de agenţii anti-imigraţie (ICE). Investigaţia din Minneapolis a fost preluată de FBI iar oficialii statului nu mai au acces la anchetă.
Agentul care a împușcat-o mortal pe Renee Good este un ofiţer cu experienţă, fost militar în Irak, care a mai fost implicat în urmă cu câteva luni într-un incident. Atunci ar fi suferit răni grave după ce a fost târât de o maşină pe asfalt.
Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în mai multe oraşe americane pentru a-şi exprima indignarea faţă de violenţe agenţilor anti-imigraţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰