Plecată în Italia să aibă grijă de bătrâni, o româncă a fost prinsă la furat
O româncă de 60 de ani a plecat în Italia pentru a-şi rotunji veniturile ca îngrijitoare de bătrâni, însă a fost prinsă la furat într-un magazin din Genova.

O româncă de 60 de ani a plecat în Italia pentru a-şi rotunji veniturile ca îngrijitoare de bătrâni, însă a fost prinsă la furat într-un magazin din Genova.
Incidentul s-a petrecut în urmă cu două zile, când angajaţii magazinului respectiv au văzut imaginile de pe camerele de supraveghere şi au reclamat-o pe femeie la poliţie.
Românca a fost prinsă în Italia cu bunuri furate în valoare de 450 de euro
Conform Genova 24 Online, în momentul în care a fost oprită de poliţişti pe stradă, românca avea în rucsacul ei două haine şi un colier, bunuri în valoare de circa 450 de euro şi care fuseseră furate din magazinul respectiv.
- O româncă din Italia a vrut să-și otrăvească soțul cu insecticid și laxative. Ce a dat-o de gol
- Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
- Jaf de 3 milioane €. Momentul în care două mașini de transport valori sunt aruncate în aer. Haos pe autostrada...
- Nicolae Stanciu face pasul în Serie A. Câţi bani va câştiga pe sezon la Genoa lui Şucu
- Momentul în care un șofer de autocar dă cu spatele până când se răstoarnă în râu, în Torino. A murit pe...
De asemenea, în rucsacul femeii s-a găsit şi foarfeca cu care aceasta a înlăturat elementele de siguranţă de pe haine înainte să dispară cu acestea din magazin.
În plus, când au efectuat o verificare la casa în care românca locuia şi avea în grijă o italiancă de 80 de ani, poliţiştii au descoperit şi alte haine care prezentau rupturi în locul în care ar fi trebuit să fie dispozitivul de siguranţă, semn că românca nu era la prima infracţiune comisă.
Românca şi-a recunoscut vina şi a fost plasat în arest la domiciliu, neavând voie să părăsească locuinţa în care stă şi are grijă de italianca de 80 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰