Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rusia nu face nicio concesie teritorială în negocierile de pace de la Riad. Lista lungă de pretenții a Moscovei

Rusia nu face nicio concesie teritorială în negocierile de pace şi cere ca NATO să renunțe la decizia luată la summitul de la București din 2008 privind aderarea Ucrainei. Sunt principalele concluzii ale întâlnirii de la Riad dintre emisarii lui Trump şi cei ai lui Putin. În discuţii, a fost pronunţat şi numele României. Serghei Lavrov susţine că ţara noastră are pretenţii teritoriale în Ucraina. 

de Redactia Observator

la 18.02.2025 , 20:40

Întâlnirea a avut loc în Palatul Diriyah din Riad. Șeful diplomației americane, Marco Rubio, și Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, au discutat timp de cinci ore. La final, ambele părți au fost de acord că discuțiile nu au fost rele, dar este prea devreme să se pronunțe asupra viitorului relațiilor bilaterale. Rușii și americanii par a fi în acord deplin când vine vorba de viitoarele negocieri de pace din Ucraina. Au stabilit să creeze echipe de negociere care să se întâlnească cât mai repede pentru un acord de pace în Ucraina, însă nu au stabilit pentru moment și data unei întâlniri Vladimir Putin - Donald Trump.

"Trebuie ca războiul să se încheie permanent, nu temporar, așa cum s-a întâmplat în trecut. Vor exista unele discuții legate de teritoriu și vor exista discuții legate de garanțiile de securitate", a declarat Mike Waltz, consilier pe securitate naţională al Casei Albe.

"Am făcut mai mult decât să ascultăm, ne-am auzit unii pe alții. Am motive să cred că partea americană a devenit mai înțelegătoare la poziția noastră", a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Vezi și

Pe surse, SUA și Rusia propun un plan de pace în trei faze

Pe acelaşi subiect

Prima etapă ar însemna o încetare a focului, urmată de organizarea de alegeri în Ucraina, iar în ultima etapă un acord de pace. Nu este clar în ce etapă a negocierilor Ucraina va fi invitată la discuții. Vladimir Putin a transmis astăzi că este gata să se întâlnească cu Zelenski, dacă este necesar. Nu e clar nici dacă europenii vor avea loc la masa discuțiilor, dar americanii dau asigurări că sunt consultați.

"Uniunea Europeană va trebui să fie la masă, la un moment dat, pentru că și ei au impus sancțiuni (Rusiei - n.r.). Donald Trump este singurul lider din lume care putea iniția acest proces (de pace - n.r.)", a spus Marco Rubio, secretarul de Stat al SUA.

Rusia are o listă lungă de pretenții. Dacă a anunțat că nu se opune primirii Ucrainei în Uniunea Europeană, vrea garanții clare că nu va fi primită în NATO și cere anularea declarației de la București din 2008, prin care Ucrainei i se promitea aderarea.

Moscova nu vrea să renunțe nici la teritoriile deja cucerite și anexate și avertizează că și alte state vecine ar putea avea pretenții teritoriale în Ucraina. "Astfel de discuții au loc. Inclusiv politicienii din România au vorbit despre asta recent. Nu voi ghici", a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

În tot acest timp, Volodimir Zelenski s-a aflat în Turcia, de unde a pledat încă o dată ca Ucraina și Europa să participe la negocieri. "Sunt convins că pentru Ucraina, pentru regiunea noastră, pentru Europa, este esențial ca orice negociere pentru încheierea războiului să nu aibă loc pe la spatele celor afectați de agresiunea rusă", a spus Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Întâlnire de urgență la Paris, în formatul Weimar+

Discuțiile dintre Statele Unite și Rusia au avut loc la câteva ore după ce liderii celor mai importante țări europene s-au reunit la Paris, dar nu s-au înțeles pe viitorul Ucrainei. Franța, Marea Britanie și Suedia sunt gata să trimită trupe de menținere a păcii, dacă se ajunge la un acord. În total, între 25.000 și 30.000 de militari ar putea fi staționați în spatele liniei frontului, gata să intervină în fața unui nou atac al Rusiei.

"Dar trebuie să existe o garanție americană. O garanție de securitate furnizată de Statele Unite este singurul mod de a descuraja efectiv Rusia de la un nou atac împotriva Ucrainei", a transmis Keir Starmer, premierul Marii Britanii.

Cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat iritat de propunere. "Oamenii vorbesc aici despre posibile variante de rezultate peste capul Ucrainei, despre rezultatul unor discuții de pace care nu au avut loc, pe care Ucraina nu le-a acceptat și la care nu a participat. Acest lucru este extrem de nepotrivit, ca să o spun direct și sincer", a transmis Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Discuțiile au avut loc după ce Donald Trump a transmis clar că relațiile dintre Europa și Statele Unite s-au schimbat. Liderul de la Casa Albă cere aliaților să investească 5% din PIB pentru Apărare și să contribuie mai mult la sprijinirea Ucrainei.

Analiștii avertizează că Trump ar putea să retragă trupe din țările baltice, care ar rămâne la mâna Rusiei

"Rusia nu este o amenințare doar pentru Ucraina, ci pentru noi toți. Nu cred că se vor opri la Ucraina. Din acest motiv sunt foarte îngrijorată din cauza ajungerii la un armistițiu rapid pentru că asta îi poate oferi lui Putin și Rusiei posibilitatea să reconstruiască, să se mobilizeze din nou și să atace Ucraina sau altă țară din Europa", a transmis Mette Frederiksen, premierul Danemarcei.

"Trebuie să recunoaștem noua eră în care ne aflăm, nu să ne agățăm fără speranță de confortul din trecut. A venit momentul să ne asumăm responsabilitatea pentru securitatea noastră și pentru continentul nostru", a spus Keir Starmer, premierul Marii Britanii.

La Moscova, propagandiștii Kremlinului jubilează în fața schimbării de atitudine de la Washington. "Acum putem lovi Bruxellesul, Londra și Parisul. Putem uita de Articolul 5 și de ideea că americanii vor interveni să ajute", a fost de părere Serghei Mikheyev, analist politic.

Săptămâna viitoare, premierul britanic va discuta cu Trump, la Washington, elementele acordului de pace privind Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă luaţi maşina la mâna a doua sau nouă?
Observator » Ştiri externe » Rusia nu face nicio concesie teritorială în negocierile de pace de la Riad. Lista lungă de pretenții a Moscovei