Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia trimite lunetişti şi tancuri în Donbas, cu câteva ore înainte de summitul cu Joe Biden. acuză Ministerul Apărării de la Kiev

Ministerul Apărării de la Kiev a acuzat marţi Rusia că desfăşoară tancuri şi echipe suplimentare de lunetişti pe linia frontului din Donbas, în estul Ucrainei, pentru a provoca pierderi soldaţilor ucraineni şi a-i determina să riposteze cu focuri de armă, informează Reuters.

de Redactia Observator

la 07.12.2021 , 14:19

Rusia trimite lunetişti şi tancuri în Donbas, cu câteva ore înainte de summitul cu Joe Biden. acuză Ministerul Apărării de la Kiev Rusia trimite lunetişti şi tancuri în Donbas, cu câteva ore înainte de summitul cu Joe Biden. acuză Ministerul Apărării de la Kiev - Profimedia Images

Comunicatul ucrainean a fost difuzat cu doar câteva ore înainte de videoconferinţa preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, programată după ce Rusia a desfăşurat trupe la frontiera cu Ucraina, scrie Agerpres.

Documentul citat de Reuters arată că "inamicul a crescut numărul de perechi de trăgători de elită, pentru a fi gata să provoace pierderi personalului Forţelor Întrunite, să distrugă elemente de monitorizare video şi să provoace riposta cu focuri de armă". 

Summit Joe Biden - Vladimir Putin

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat Kremlinul şi un oficial al Casei Albe, o discuţie foarte aşteptată într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Occident legate de Ucraina, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Putin şi Biden vor discuta despre situația din Ucraina, precum şi despre implementarea înţelegerilor convenite la summitul lor desfăşurat în iunie la Geneva.

Administraţia şi presa din SUA, precum şi oficiali ucraineni, susţin că Rusia ar pregăti un atac asupra Ucrainei, după ce în apropierea frontierei cu aceasta au fost comasate importante forţe militare ruse cu efective de 90.000 - 100.000 de soldaţi, conform Kievului şi Washingtonului.

Washington, sprijin pentru Ucraina

Washingtonul intenţionează să acorde prioritate, în cazul unei invazii a Ucrainei, ''unei combinaţii'' de mai multe elemente: ''sprijin pentru armata ucraineană'', ''sancţiuni economice puternice'' şi ''o creştere substanţială a sprijinului şi a capacităţilor pe lângă aliaţii noştri în cadrul NATO''.

Kremlinul a declarat luni că nu se aşteaptă la cine ştie ce 'progrese' în urma întrevederii online între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden, prevăzută să aibă loc marţi, la ora 17:00, ora României, într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Washington, notează France Presse şi Interfax.

În cadrul discuţiei de marţi, preşedintele Joe Biden îl va avertiza pe Vladimir Putin în privinţa unor consecinţe economice grave dacă Rusia va ataca Ucraina, a declarat luni un înalt oficial al administraţiei americane, citat de Reuters.

BILD: Rusia plănuiește să ocupe Ucraina într-un război în 3 faze

Cotidianul german BILD dezvăluie, citând surse NATO și din cadrul serviciilor de informații occidentale, că Rusia ar plănui ocuparea a două treimi din teritoriul Ucrainei în trei faze. De asemenea, SUA au evocat miercuri "probe" care ar arăta că Rusia ia în calcul "importante acţiuni agresive împotriva Ucrainei" şi au promis să o facă să plătească "un preţ ridicat" dacă va trece la fapte, relatează AFP.

"Suntem profund preocupaţi de probele că Rusia a făcut planuri pentru acţiuni agresive semnificative împotriva Ucrainei, planuri care includ eforturi în vederea destabilizării Ucrainei din interior, precum şi operaţiuni militare la scară mare", a transmis, miercuri, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, cu prilejul unei reuniuni a NATO de la Riga.

Luni, cotidianul german BILD a dezvăluit, citând surse NATO și din cadrul serviciilor secrete occidentale, că Vladimir Putin plănuiește o invazie în trei etape în ucraina.

Într-o primă fază a atacului, Rusia ar intenționa să cucerească sudul Ucrainei pentru a asigura aprovizionarea Crimeei, dar și pentru a bloca accesul Ucrainei spre mare. Într-o a doua fază a invaziei, armata rusă ar plănui să slăbească capaitățile militare ale Ucrainei pe înntreg teritoriul său. Tancurile rusești ar putea ajunge în regiunile Lugansk și Harkov și ar putea avansa spre marile orașe Dnipro și Poltava. În ultima etapă, Rusia ar plănui atacarea Kievului din nord. "Asta s-ar putea întâmpla chiar de la începutul războiului, în funcție de circumstanțe", potrivit unei surse oficiale. Dacă trupele ruse vor avansa și vor bloca aprovizionarea din vestul țării, s-ar putea aștepta la capitularea Kievului și, în consecință, a Ucrainei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Rusia trimite lunetişti şi tancuri în Donbas, cu câteva ore înainte de summitul cu Joe Biden. acuză Ministerul Apărării de la Kiev