Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii sunt semi-încercuiţi la Bahmut, anunţă generalul Sîrskîi. Ucrainenii atacă cu muniţie cu dispersie din SUA pentru a sparge tranșeele rusești

Război în Ucraina. Ruşii au fost semi-încercuiţi la Bahmut, a declarat generalul Oleksandr Sîrskîi la BBC pe 20 iulie. Bloggerii militari ruşi confirmă o situaţie tensionată pe flancuri la Bahmut, unde ucrainenii au avansat cu câteva poziţii şi unde se duc lupte aprige, dar susţin că nu există o semi-încercuire. Pe front, ucrainenii au început să folosească muniţie cu dispersie americană pentru a sparge tranșeele rusești care încetinesc forțele Kievului.

de Redactia Observator

la 21.07.2023 , 12:32

Ucraina a creat condițiile pentru a recuceri oraşul Bahmut, a declarat generalul Oleksandr Sîrskîi la BBC. Potrivit acestuia, forțele ruse de la Bahmut au fost semi-încercuite."În momentul de față, desfășurarea trupelor rusești seamănă cu un arc, concentrat în Bahmut. Și sunt sub semi-încercuire. Este imposibil să nu profităm de asta", a spus în interviu comandantul forțelor ucrainene.

Sîrskîi: Recucerirea oraşului Bahmut are o valoare simbolică, dar şi strategică

Pentru Sîrskîi recucerirea orașului, capturat de ruşi la sfârșitul lunii mai, are nu doar o valoare simbolică, ci și una strategică, deoarece reprezintă un important nod de legătură care le permite forțelor ruse progrese suplimentare. Potrivit generalului ucrainean,  luptătorii Grupului Wagner, care au cucerit orașul, au suferit pierderi atât de mari încât nu au mai putut fi folosiţi în luptă ulterior. Sîrskîi consideră că Ucraina va putea captura Bahmut cu pierderi de zece ori mai mici decât cele are ruşilor.

Articolul continuă după reclamă

Deși recunoaşte că nu există un termen clar pentru eliberarea orașului, generalul spune că se va încerca să-i alunge pe ruşi cât mai curând posibil. Comandantul forțelor terestre ucrainene susţine că nu poate avansa rapid lângă Bahmut din cauza concentrărilor mari de forțe ruse în zonă.

Pe acelaşi subiect

Sîrskîi a precizat că trupele sale se confruntă cu o concentrare de forţe ruseşti pe frontul de est. Moscova are un avantaj în artilerie, forțe aeriene și alte echipamente.

Potrivit acestuia, ruşii au adus în est unități din sud, din regiunea Zaporojie, unde se deruleazează în prezent cea mai mare parte a contraofensivei ucrainene. Asta arată valoarea strategică a regiunii pentru Kremlin, a comentat generalul. Cu toate astea, Sîrskîi susţine că trupele sale avansează în fiecare zi cu  500 de metri - 1000 de metri, recucerind teritoriu și împiedicând forțele ruse să preia inițiativa, a spus el.

În timp ce observatorii occidentali și chiar președintele Volodimir Zelenski au remarcat progrese lente ale ucrainenilor, Sîrskîi declara pentru ABC News pe 5 iulie că contraofensiva merge conform planurilor. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat pe 19 iulie că trupele ruse au fost forțate să se retragă din pozițiile lor aflate din apropierea satului Orikhovo-Vasylivka, la nord-vest de Bahmut. Anterior, armata a raportat progrese și pe flancul sudic de la Bahmut. Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat pe 17 iulie că în ultima săptămână trupele ucrainene au eliberat 7 kilometri pătrați în direcția Bahmut.

Ucrainenii folosesc muniţie cu dispersie americană pentru a sparge tranșeele rusești

Institutul pentru Studiul Războiului, un grup de experţi în apărare cu sediul în SUA, confirmă în actualizarea zilnică a situaţiei de pe front că forțele ucrainene au continuat operațiunile de contraofensivă pe cel puțin trei sectoare ale frontului și au avansat pe 20 iulie. Andriy Biletskyi, fondatorul Regimentului Azov, a anunţat pe Telegram, pe 19 iulie, că forțele ucrainene au avansat cu 1,8 km pe flancul sudic de la Bahmut. Bloggerii militari ruși confirmă şi ei că forțele ucrainene au avansat şi pe flancul de nord de la Bahmut, dar nu vorbesc de o semi-încercuire.

"Pe flancul nordic de la Bahmut, ucrainenii au reușit să avanseze în apropierea satului Yagidne. Trupele ruse lovesc inamicul, împiedicându-l să capete un punct de sprijin în această zonă", confirmă canalul rusesc Rybar. Potrivit canalului rusesc RVvoenkor, în satul Klişciivka, situat la 9 km sud de Bahmut, "luptele aprige continuă pentru controlul periferiilor rămase pe înălțimi". Localitatea este importantă datorită poziţiei geografice, este situată pe un deal care oferă vizibilitate spre Bahmut. Klişciivka a fost cucerit de ruşi în ianuarie.

Harta canalului rusesc Rybar cu situaţia din Bahmut

Telegram

Oficialii militari ucraineni au anunţat că forțele Kievului au continuat să avanseze spre Berdiansk (la graniţa regiunilor Donețk-Zaporojie), Melitopol (vestul regiunii Zaporojie) şi continuă să înainteze cu aproximativ 100 de metri pe zi la sud și sud-est de Orikhiv. Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Zelenski, a reiterat că ofensiva ucraineană va fi lentă și dificilă, dar va împiedica forțele ruse să preia inițiativa pe câmpul de luptă.

Forțele ucrainene au început să folosească muniții cu dispersie, furnizate de americani în sud-estul Ucrainei. Potrivit publicaţiei americane Washington Post, ucrainenii le folosesc lângă Bahmut pentru "a spărge tranșeele rusești care încetinesc forțele ucrainene”. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ruşii sunt semi-încercuiţi la Bahmut, anunţă generalul Sîrskîi. Ucrainenii atacă cu muniţie cu dispersie din SUA pentru a sparge tranșeele rusești