Schimbare politică uriașă în Polonia. După opt ani, naționaliștii ar putea fi înlăturați de la putere de opoziția democratică
Naţionaliştii aflaţi la guvernare în Polonia par să-şi fi pierdut majoritatea parlamentară, în cele mai importante alegeri din ţară din ultimele decenii, deschizând potenţial calea partidelor de opoziţie să preia puterea, în ceea ce ar fi o schimbare politică uriaşă, scrie Agerpres.
Polonia s-a înfruntat în repetate rânduri cu Uniunea Europeană în privinţa statului de drept, a libertăţii presei, a migraţiei şi a drepturilor persoanelor LGBT de când formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS) a ajuns la putere în 2015, dar partidele de opoziţie au promis că vor repara legăturile cu Bruxellesul şi vor anula reformele despre care criticii spun că subminează standardele democratice.
Conform unui exit-poll Ipsos publicat luni dimineaţa, PiS a obţinut 36,6% din voturi, ceea ce s-ar traduce în 198 de aleşi în camera inferioară a parlamentului, care are în total 460 de locuri.
Partidele de opoziţie, conduse de gruparea liberală a fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, Coaliţia Civică (KO), ar urma să câştige un total de 248 de locuri, KO obţinând 31,0% din voturi.
Victoria opoziţiei, într-un scrutin văzut de analişti drept cel mai semnificativ pentru Europa din ultimii ani, ar putea redefini relaţia dintre Bruxelles şi cel mai mare stat membru al UE din Europa Centrală şi de Est.
- Alegeri parlamentare în Polonia. Populiștii de la PiS au luat cele mai multe voturi, dar nu au reușit să-și...
- Alegeri în Polonia. Cetăţenii îşi vor alege azi noul Parlament pentru următorii 4 ani. Care sunt partidele rivale
- Sondaj Avangarde: PSD, pe primul loc la europarlamentare, urmat de PNL și AUR. Partidul lui Șoșoacă, 5%. DOCUMENT
Deputatul KO Cezary Tomczyk l-a îndemnat pe preşedintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, să-l invite pe Tusk să formeze un guvern de coaliţie. "Solicităm preşedintelui ca tabăra democrată să poată alege un candidat la funcţia de prim-ministru", a declarat el la postul privat TVN 24. "Candidatul firesc pentru postul de prim-ministru este Donald Tusk", a afirmat el.
Cu toate acestea, dacă rezultatele oficiale confirmă exit-poll-ul, Tusk şi aliaţii săi - A Treia Cale şi Noua Stânga - ar putea fi nevoiţi să aştepte săptămâni sau chiar luni până vor primi şansa de a forma un guvern.
Cine va forma noul Guvern
Duda a spus că va oferi prima şansă partidului câştigător, sugerând că prim-ministrul Mateusz Morawiecki sau un alt politician de rang înalt al PiS va primi mandatul. Dar, având în vedere că formaţiunea de extremă-dreapta Confederaţia a obţinut, conform exit-poll-ului, un scor de 6,4%, sub aşteptări, el ar avea puţini aliaţi clari.
"Încă din anii 1990, se obişnuieşte ca preşedinţii să înmâneze misiunea de a forma un guvern liderilor partidelor care au câştigat alegerile", a declarat Joachim Brudzinski, eurodeputat al PiS, care a fost responsabil de campania partidului său. "Îmi pare evident că preşedintele Andrzej Duda va încredinţa această misiune (partidului) Lege şi Justiţie", a precizat el.
Brudzinski a spus că ar fi firesc ca PiS să discute cu Partidul Ţărănesc Polonez (PSL), de centru-dreapta, parte din A Treia Cale, despre formarea unei coaliţii. Cu toate acestea, liderul PSL, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a respins luni o astfel de opţiune.
"Exclud o astfel de coaliţie. Oamenii care ne-au votat au vrut schimbare, au vrut ca PiS să fie îndepărtat de la putere", a declarat el la postul de radio privat RMF FM.
Acest ultim exit-poll a fost întârziat, iar unii comentatori au legat acest lucru de prezenţa record la urne, de aproape 73%, cea mai mare de la căderea comunismului în 1989.
Tusk: Democrația a câștigat
Imaginile de la televizor au arătat câteva sute de persoane, majoritatea tineri, care aşteptau la coadă lungă la o secţie de votare din oraşul Wroclaw din vest pentru a vota. Localnicii le-au adus ceai cald, pături şi mâncare. Unii dintre cei de la coadă au spus că au aşteptat şase ore. Secţia de votare s-a închis aproape de ora 3 a.m. (01.00 GMT), la aproximativ şase ore după ce votul trebuia oficial să se închidă.
Tusk, în vârstă de 66 de ani, s-a bucurat duminică după anunţul rezultatelor primului exit-poll. "Democraţia a câştigat. Acesta este sfârşitul guvernului PiS", a spus el în faţa membrilor partidului.
Liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, în vârstă de 74 de ani, le-a declarat oficialilor adunaţi la sediul partidului său, din centrul Varşoviei, că nu este clar dacă votul de duminică se va traduce într-un nou mandat de guvernare.
"Trebuie să avem speranţa că, indiferent dacă suntem la putere sau în opoziţie, proiectul nostru va continua. Nu vom lăsa Polonia să-şi piardă dreptul de a-şi decide propria soartă", a spus el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰