Scrisoarea Ucrainei către membrii NATO: Cere să i se ofere săptămâna viitoare invitaţia de aderare
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a trimis o scrisoare către omologii săi din NATO, în care îi îndeamnă să adreseze Kievului invitaţia de a se alătura alianţei militare occidentale cu ocazia reuniunii ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, potrivit textului văzut vineri de Reuters.
Război în Ucraina. Scrisoarea reflectă un nou efort al Kievului de a obţine o invitaţie de a adera la NATO, care face parte din "planul de victorie" prezentat luna trecută de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a pune capăt războiului declanşat în 2022 prin invazia Rusiei în Ucraina.
Ucraina vrea să adere la NATO
Ucraina spune că acceptă faptul că nu poate adera la NATO până când războiul nu se va încheia, dar oferirea unei invitaţii acum i-ar arăta preşedintelui rus Vladimir Putin că unul dintre principalele sale obiective - împiedicarea Kievului să devină membru NATO - a eşuat.
NATO a declarat că Ucraina va adera la alianţă şi că se află pe o cale "ireversibilă" către aderare, dar nu a emis o invitaţie oficială şi nu a stabilit un calendar. Diplomaţii NATO spun că nu există un consens între membrii alianţei pentru a invita Ucraina în acest stadiu. Orice astfel de decizie ar necesita acordul tuturor celor 32 de ţări membre ale NATO.
- Zelenski a numit un nou comandant al Forțelor Terestre ale Ucrainei: Mihailo Drapatîi l-a înlocuit pe Oleksandr...
- Şeful spionajului de la Berlin: Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO
- Putin "îşi flutură" rachetele Oreşnik pentru a-i perturba planurile lui Trump de a pune capăt războiului,...
Dar Sîbiha susţine în scrisoarea sa, scrisă în limba engleză, că acesta este momentul potrivit pentru a lansa o invitaţie. "Credem că invitaţia ar trebui să fie adresată în această etapă", a scris el.
"Acesta va deveni răspunsul adecvat al aliaţilor la escaladarea constantă a războiului declanşat de Rusia, a cărei ultimă demonstraţie este implicarea a zeci de mii de trupe nord-coreene şi utilizarea Ucrainei ca teren de testare pentru noi arme", a adăugat Sîbiha.
"Vă îndemn să aprobaţi decizia de a invita Ucraina să adere la Alianţă ca unul dintre concluziile reuniunii miniştrilor de externe ai NATO din 3-4 decembrie 2024", a scris el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰