Antena Meniu Search
x

Video Se dau lupte grele în Donbas, forţele Rusiei menţin presiunea. Prigojin: Vor fi necesari 3 ani pentru cucerirea întregului teritoriu ucrainean

Armata rusă a lansat deja marea ofensivă din Donbas, dar nu o anunţă oficial, deoarece, până acum, rezultatele nu sunt cele pe care le-ar fi dorit. Evaluarea vine de la secretarul consiliului de securitate al Ucrainei. La rândul său, comandantul armatei ucrainene afirmă că unităţile sale rezistă presiunii inamicului şi în unele sectoare chiar recuperează poziţii pierdute anterior. De cealaltă parte, oarecum surprinzător, patronul grupului rus de mercenari Wagner pare destul de sceptic cu privire la evoluţia războiului. El consideră că ruşii vor avea nevoie de cel puţin un an şi jumătate doar pentru a cuceri în întregime cele două regiuni din Donbas. 

de Redactia Observator

la 12.02.2023, 09:11

Vezi și

Luptele din Donbas sunt tot mai grele, mai ales în jurul oraşului Bahmut, unde ruşii lansează până la 50 de atacuri pe zi. Ucrainenii le pot rezista, dar, în acest scop, este nevoie ca livrările de arme şi muniţii din Occident să continue. Este ceea ce i-a declarat, prin telefon, comandantul-şef al armatei ucrainene omologului său din Statele Unite. Generalul Zalujnîi a adăugat că lupte intense au loc şi în alte puncte fierbinţi ale frontului: Vuhledar şi Mariinka. La Vuhledar, ucrainenii afirmă că, într-o bătălie recentă, au distrus zeci de blindate ruseşti. Dar forţele Rusiei menţin presiunea. 

Andrii Druşov, poliţist: Situaţia a fost foarte tensionată la Vuhledar şi este încă dificilă, deoarece acolo au loc lupte grele. 

Prigojin se pregăteşte pentru un război de 3 ani

Despre situaţia de pe câmpul de luptă a vorbit, într-un rar interviu, patronul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, iar declaraţiile sale sunt destul de neaşteptate. El estimează că Rusia are nevoie de un an şi jumătate sau chiar de doi ani pentru a controla integral regiunile Doneţk şi Lugansk. Iar dacă obiectivul este de a cuceri tot teritoriul ucrainean de la est de Nipru, vor fi necesari trei ani, potrivit lui Prigojin. 

Pe acelaşi subiect

El a recunoscut că ucrainenii rezistă cu dârzenie la Bahmut, a cărui ocupare este o condiţie necesară pentru orice viitor succes al ruşilor. Declaraţiile şefului mercenarilor sunt probabil legate şi de rivalitatea cu Ministerul Apărării de la Moscova pe care l-a criticat de mai multe ori. 

Probleme interne sunt, din păcate, şi în Ucraina unde preşedintele Zelenski a destituit încă un demnitar, comandantul adjunct al Gărzii Naţionale. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Curăţenia activităţii structurilor publice trebuie asigurată nu doar prin alegerea oamenilor potriviţi, ci şi prin transparenţă şi spirit de răspundere în funcţionarea instituţiilor. 

Zelenski a primit o veste mai puţin plăcută de la Varşovia: deşi este unul din cei mai statornici prieteni ai Ucrainei, preşedintele Poloniei ezită să-i ofere avioanele de luptă F-16 pe care le doreşte. Polonia nu are nici ea destule aeronave de acest tip, iar decizia de a le pune la dispoziţia Ucrainei trebuie luată în comun de ţările NATO, a declarat preşedintele Andrei Duda pentru BBC. Liderul de la Kiev rămâne totuşi optimist: la o întâlnire cu investitori americani, el a spus că Ucraina îşi propune să fie primită în Uniunea Europeană în numai doi ani iar în NATO, îndată după victoria asupra Rusiei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » Se dau lupte grele în Donbas, forţele Rusiei menţin presiunea. Prigojin: Vor fi necesari 3 ani pentru cucerirea întregului teritoriu ucrainean