Şeful NATO cere Europei să-şi mărească producţia de arme pentru a mări livrările către Ucraina şi pentru a preveni o confruntare care ar putea dura "zeci de ani"
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cere Europei să îşi crească producţia de arme, pentru a spori livrările către Ucraina şi pentru a preveni o confruntare cu Moscova "care ar putea dura zeci de ani", potrivit unui interviu publicat sâmbătă de cotidianul german Welt am Sonntag, scrie news.ro.
"Trebuie să ne reconstituim şi să ne extindem mai rapid baza industrială, să creştem livrările către Ucraina şi să ne refacem propriile stocuri", insistă Jens Stoltenberg înaintea unei reuniuni cheie a miniştrilor apărării din NATO, la Bruxelles, şi în pragul împlinirii a doi ani de la războiul declanşat de Rusia în Ucraina. "Acest lucru înseamnă trecerea de la o producţie lentă pe timp de pace la o producţie în ritm alert pe timp de conflict", a declarat el pentru cotidianul german Welt am Sonntag, citat de AFP.
Şeful NATO cere Europei să-şi crească producţia de arme pentru a preveni o confruntare cu Rusia
"Nu există o ameninţare militară iminentă împotriva niciunui aliat. În acelaşi timp, auzim ameninţări regulate din partea Kremlinului împotriva ţărilor NATO", a arătat şeful NATO.
Invazia Rusiei în Ucraina a arătat că "pacea în Europa nu poate fi considerată ca fiind de la sine înţeleasă", a mai spus Stoltenberg, subliniind importanţa protejării ţărilor din alianţă. "Atât timp cât investim în securitatea noastră şi rămânem uniţi, vom continua să descurajăm orice agresiune", consideră el.
- Putin: Războiul putea fi oprit acum doi ani. Cine l-ar fi convins pe Zelenski să continue lupta
- Atac masiv al Rusiei cu rachete asupra Kievului. Şeful diplomaţiei UE a venit în capitala Ucrainei
- Armata vrea să recruteze români între 18-35 de ani pentru a fi militari voluntari în termen. La final primesc...
"NATO nu caută un război cu Rusia, dar trebuie să ne pregătim pentru potenţiale decenii de confruntare", a avertizat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
"Monitorizăm îndeaproape ceea ce face Rusia şi ne-am sporit prezenţa în partea estică a alianţei", a dat asigurări Stoltenberg. "Dacă Putin câştigă în Ucraina, nu există nicio garanţie că agresiunea rusă nu se va extinde şi mai mult. Aşa că sprijinirea Ucrainei acum şi investirea în propriile capacităţi ale NATO reprezintă cea mai bună apărare a noastră", a arătat şeful NATO.
Cererea Ucrainei este din ce în ce mai mare
Comentariile au fost făcute în contextul în care Ucraina solicită din ce în ce mai mult obuze, muniţii şi alte ajutoare militare, în timp ce lupta cu forţele ruseşti intră în al treilea an.
Şi liderii occidentali cer o asistenţă mai mare pentru Ucraina. Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele Joe Biden au îndemnat la vineri Congresul SUA să aprobe pachetul de ajutor militar pentru Ucraina, amânat de prea mult timp, avertizând că Kievul nu ar putea ţine piept invaziei ruseşti fără acest ajutor.
"Eşecul Congresului Statelor Unite de a nu sprijini Ucraina este aproape de o neglijenţă criminală", a declarat Biden în timp ce îl primea, vineri, pe Scholz în Biroul Oval.
Miniştrii apărării din NATO se vor reuni la Bruxelles în 15 februarie, cu o săptămână înainte de împlinirea a doi ani de la ofensiva Rusiei în Ucraina. O reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, aşa-numitul format Ramstein, va fi un element-cheie al discuţiilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰