Spania susține că există un 'risc real de ieșire' a Greciei din zona euro
'Există un risc real de ieșire' a Greciei din zona euro, a estimat luni, la Madrid, șeful diplomației spaniole Jose Manuel Margallo, după eșuarea unei noi încercări de obținere a unui acord între Atena și Uniunea Europeană (UE) cu privire la datorie
'Există un risc real de ieșire' a Greciei din zona euro, a estimat luni, la Madrid, șeful diplomației spaniole Jose Manuel Margallo, după eșuarea unei noi încercări de obținere a unui acord între Atena și Uniunea Europeană (UE) cu privire la datorie
'Există un risc real de ieșire (a Greciei din zona euro), ceea ce nu va fi bine pentru Europa și va fi, în mod evident, și mai rău pentru poporul grec', a declarat ministrul spaniol, potrivit purtătorului său de cuvânt.
'Guvernul spaniol și-a exprimat întotdeauna dorința de a ajunge la un acord și a susținut menținerea Greciei în uniunea economică și monetară' europeană. 'Însă, la fel ca în oricare alt club, există reguli care trebuie să fie aplicate', a adăugat ministrul de externe spaniol.
Ministrul 'insistă adesea asupra faptului că acesta este un club unde sunt stabilite o serie de reguli și că cel care nu aplică aceste reguli riscă să iasă din club', a precizat această sursă.
Noi negocieri au eșuat duminică, în condițiile în care scadența de la 30 iunie, data limită pentru expirarea programului de ajutor acordat Greciei și scandentă pentru plățile pe care Atena trebuie să le efectueze către FMI, se apropie. Cu toate acestea, guvernul grec refuză să vorbească de 'impas', în timp ce președintele francez Francois Hollande a îndemnat la reluarea 'cât mai repede posibil a negocierilor'.
Potrivit Comisiei Europene, creditorii au făcut deja 'compromisuri majore'.
Berlinul, care vrea să evite cu orice preț o prăbușire a zonei euro, deznodământ care se profilează în condițiile unei imposibilități de plată din partea Atenei, a dat asigurări că 'mingea se află în terenul grecilor'.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰