Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spital COVID devastat de flăcări, în Ucraina: incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă la căpătâiul unui pacient ATI. Cel puţin 3 morţi

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, după ce un incendiu declanşat de o lumânare a devastat o secţie de Terapie Intensivă pentru bolnavi de COVID-19 în Ucraina. 

de Redactia Observator

la 29.12.2021 , 18:18

- Twitter

Potrivit serviciilor ucrainene de salvare, un angajat al spitalului a aprins o lumânare la căpătâiul unui pacient mort din cauza COVID-19 în secţia ATI a spitalului din oraşul Kosiv. La contactul cu aerul saturat din secţia de Terapie Intensivă, în care funcţionau cinci concentratoare de oxigen, sursa de căldură a declanşat ”imediat” incendierea aparaturii medicale, relatează news.ro.

Trei morţi şi patru răniţi, în incendiul de la ATI din Ucraina

”Necunoaşterea legilor fizicii şi dispreţul faţă de securitate au condus la pierderi ireparabile”, deplâng într-un comunicat salvatorii. Trei persoane - incluisv doi pacienţi - au murit în acest incendiu, la parterul clădirii. Identitatea celei de-a treia victime e încă necunoscută, la fel şi soarta angajatului care a aprins lumânarea. Potrivit aceleiaşi surse, patru persoane au fost rănite, iar două dintre ele prezentau arsuri foarte grave.

Articolul continuă după reclamă

În Ucraina, incendiile şi accidentele în spitale sau aziluri de bătrâni sunt frecvente, din cauza infrastructurii în paragină sau a neglijenţei. În februarie, patru persoane au murit într-un incediu la o unitate de bolnavi COVID-19 de la Zaporojie, în sudul Ucrainei. În aceeaşi lună, un bolnav de COVID-19 a murit într-o explozie, într-un alt spital.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri externe » Spital COVID devastat de flăcări, în Ucraina: incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă la căpătâiul unui pacient ATI. Cel puţin 3 morţi