Observator » Ştiri externe » Statele Unite reduc implicarea directă în securitatea Ucrainei. Europa trebuie să preia conducerea

Statele Unite reduc implicarea directă în securitatea Ucrainei. Europa trebuie să preia conducerea

JD Vance Statele Unite reduc implicarea directă în securitatea Ucrainei. Europa trebuie să preia conducerea - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.08.2025, 11:57 | Modificat la 21.08.2025, 12:48

Vicepreședintele american J.D. Vance a declarat că Statele Unite vor limita implicarea directă în garanțiile de securitate pentru Ucraina, iar responsabilitatea principală va reveni țărilor europene, pe fondul creșterii cheltuielilor militare și a discuțiilor despre o "coaliție de sprijin" pentru Kiev.

Într-un interviu pentru Fox News, vicepreședintele J.D. Vance a explicat că Washingtonul nu poate susține singur Ucraina pe termen lung. "Ar trebui să fim de ajutor dacă este necesar să oprim războiul. Însă Europa trebuie să preia conducerea, iar președintele se așteaptă la asta", a afirmat Vance.

Aceeași abordare este confirmată și de Pentagon Statele Unite  ale Americi vor juca un rol minim în garanțiile de securitate oferite Kievului, iar responsabilitatea principală trebuie să fie preluată de partenerii europeni.

Declarațiile vin în contextul discuțiilor dintre liderii europeni care pun în prim plan formarea unei "coaliții de state dispuse" să ofere sprijin militar și financiar Ucrainei, în eventualitatea unui acord de pace.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit statisticilor europene, cheltuielile de apărare ale țărilor din Uniunea Europeană au crescut cu peste 20% în ultimii doi ani. Totuși, experții avertizează că, fără implicarea SUA, costurile pentru menținerea securității regionale vor fi mult mai mari, iar responsabilitatea pentru protecția Ucrainei și prevenirea escaladării conflictului va fi în mare măsură a țărilor europene.