Antena Meniu Search
x

SUA își vor anunța planurile militare pe termen lung la summitul NATO de la Madrid

Statele Unite vor face miercuri, la summitul NATO de la Madrid, ''anunţuri precise'' despre ''noile angajamente militare terestre, navale şi aeriene pe termen lung'' în Europa, în special în estul continentului, a declarat Jake Sullivan, principalul consilier diplomatic şi militar al preşedintelui american Joe Biden, în timp ce secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a menţionat printre obiectivele summitului şi reducerea emisiilor poluante ale armatelor NATO, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 28.06.2022, 19:23

Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii
Joe Biden a ajuns la Madrid pentru summitul NATO - Profimedia

''Un anumit număr de state'' membre ale NATO de asemenea ''vor promite suplimentarea contribuţiilor lor în materie de apărare a flancului de est, cu un accent special pe Marea Baltică'', a adăugat Sullivan, vorbind presei la bordul avionului Air Force One.

Acesta a aterizat marţi după-amiază la Madrid, unde Biden va participa la un summit NATO ce are mize considerabile şi va fi dedicat în special războiului ruso-ucrainean şi raporturilor Alianţei cu China, dar şi aderării Finlandei şi Suediei la Alianţă, aderare în continuare blocată de Turcia.

Potrivit lui Jake Sullivan, Statele Unite vor anunţa şi o creştere la şase, de la patru în prezent, a numărului distrugătoarelor dislocate la baza navală spaniolă Rota, iar problema bugetelor pe care statele membre le alocă apărării va fi de asemenea abordată, referire la cererea Washingtonului ca toate statele membre să aloce apărării cel puţin 2% din PIB.

Amenințarea rusă, tema centrală a summitului de la Madrid

Pe acelaşi subiect

''La finalul summitului va exista un dispozitiv mai robust, mai eficient, mai credibil (...) pentru a ţine cont de o ameninţare rusească mai acută şi mai gravă, nu doar din cauza a ceea ce au făcut ei în Ucraina, dar şi din cauza modului în care (ruşii) şi-au schimbat poziţionarea faţă de Belarus'', a explicat consilierul lui Biden, făcând referire la anunţul Rusiei despre livrarea către Belarus în lunile următoare a unor rachete Iskander, ce pot fi echipate inclusiv cu focoase nucleare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat deja luni că una dintre deciziile summitului va fi creşterea efectivelor forţei de răspuns a NATO de la 40.000 la 300.000 de militari. Marţi, înaintea deschiderii summitului, el a spus că invazia rusă supune Ucraina ''unei brutalităţi inedite'' în Europa ''după al Doilea Război Mondial''.

Prin urmare, statele NATO, care deja au transferat Kievului arme în valoare de miliarde de dolari, vor conveni la Madrid ''un program de asistenţă complet destinat Ucrainei pentru a o ajuta să impună respectarea dreptului său la legitimă apărare'', a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

Pe de altă parte, secretarul general al NATO a mai declarat că alianța şi-a fixat ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate în urma activităţilor sale militare şi civile cu cel puţin 45% până în anul 2030, iar până în 2050 să atingă neutralitatea acestor emisii.

''Nu va fi uşor, dar se poate face. Toţi aliaţii sunt angajaţi faţă de reducerea emisiilor lor de gaze cu efect de seră, ca parte a acordului de la Paris'', a indicat Stoltenberg. ''Adaptarea armatelor va contribui la aceasta, inclusiv prin tehnologii mai verzi, precum cele cu energii regenerabile, combustibili sintetici prietenoşi cu mediul şi soluţii energetice mai eficiente'', a detaliat el.

Răspunsul furios al Rusiei față de summitul NATO

În acest timp, la Moscova, agenţia spaţială rusă Roscosmos a publicat coordonatele locaţiei summitului NATO şi a principalelor puncte strategice ale Alianţei, inclusiv Pentagonul, împreună cu un mesaj al şefului acestei agenţii, Dmitri Rogozin. ''Astăzi, la Madrid începe summitul NATO, la care statele Occidentale vor declara Rusia cel mai rău inamic al lor'', a scris Rogozin pe Telegram şi a acuzat operatorii de sateliţi occidentali că lucrează pentru Ucraina.

La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că cu cât statele occidentale vor trimite mai multe arme Ucrainei, cu atât conflictul se va prelungi mai mult.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » SUA își vor anunța planurile militare pe termen lung la summitul NATO de la Madrid