Antena Meniu Search
x

Talibanii îi iau apărarea lui Andrew Tate, arestat în România: "Vestul oprimat de feminism are nevoie de el"

Cazul fraţilor Tate, acuzaţi de trafic de persoane şi viol, nu e urmărit cu interes doar în România sau Marea Britanie, ţara în care cei doi ar fi avut un studio de videochat unde modelele erau ţinute prizoniere. Şi talibanii au un cuvânt de spus în controversa care a ajuns şi la urechile lui Elon Musk. Aceştia sunt "îngrijoraţi pentru soarta lui Andrew Tate" şi se întreabă "de ce nu e liber încă", susţine, potrivit Newsweek, jurnalista Sameera Khan, fostă Miss New Jersey.

de Redactia Observator

la 04.01.2023, 11:09

Talibanii îi iau apărarea lui Andrew Tate
Talibanii îi iau apărarea lui Andrew Tate - Profimedia / Observator

Fraţii Tate au "avocaţi" în rândul talibanilor, care vor să-i vadă cât mai curând în libertate, a declarat jurnalista Sameera Khan. Aceasta susţine că a discutat cu reprezentanţi ai forţelor de ocupaţie din Afganistan despre cazul lui Andrew Tate, influencerul arestat în România în data de 29 decembrie 2022. Alături de acesta, poreclit "Cobra", dau socoteală în faţa legii şi fratele său, Tristan Tate, precum şi doi cetăţeni români acuzaţi de trafic de persoane.

Talibanii cer eliberarea lui Andrew Tate

"Discutăm cu talibanii din Afganistan despre reţinerea lui Andrew Tate. Sunt îngrijoraţi cu privire la soarta lui şi se întreabă de ce nu e liber încă. Consideră că Vestul are nevoie de Andrew Tate, întrucât societatea occidentală e oprimată de feminism", a scris Sameera Khan pe Twitter, sâmbăta trecută. Într-o postare separată, aceasta a adăugat un hashtag special "#FREETOPG", solicitând eliberarea fraţilor Tate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Un jurnalist englez a postat pe Twitter o captură de ecran din timpul discuţiei cu talibanii, precizând că "Asta chiar s-a întâmplat"

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Talibanii au cucerit capitala afgană Kabul în luna august a anului 2021, după retragerea forţelor americane. Dar care e legătura fraţilor Tate cu teritoriul măcinat de zeci de ani de lupte? Andrew Tate a mărturisit, în noiembrie 2021, că s-a convertit la Islam. Videoclipul său a adunat de atunci peste 1,5 milioane de vizualizări. 

Lovitură pentru fraţii Tate, acuzaţi de trafic de persoane şi viol

Fraţii Tate îşi pierd averea, dar nu şi fanii. Anchetatorii au pus sechestru pe vila şi maşinile de milioane de euro. Dar casa lor din Voluntari devine loc de pelerinaj pentru tineri străini, care îi admiră pe cei doi milionari. Avocatul lor a declarat pentru Observator că cei doi se consideră nevinovaţi şi vor contesta decizia magistraţilor.

Cei doi sunt acuzaţi de trafic de persoane şi viol. "Dacă exista o singură femeie care să mă acuze de crimă, de viol şi orice altceva rău... Nu există nicio femeie care să mă acuze că i-aş fi făcut ceva rău. Toate spun că m-am purtat frumos cu ele. Sunt nişte minciuni", spunea Andrew Tate.

"Cu privire la infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihologice să întrețină relații sexuale", a declarat Ramona Bolla, purtător de cuvânt DIICOT.

În urmă cu câţiva ani, Andrew Tate a fost dat afară din emisiunea Big Brother din Marea Britanie, după ce în public au apărut imagini în care biciuia o tânără. Acum, spun procuorii, șase tinere ar fi fost sechestrate şi obligate să facă videochat. Pentru aceste acuzaţii, milionarii excentrici ar putea rămâne fără toată averea.

Bolizii de lux din curtea fraţilor Tate

"DIIICOT a pus sechestru pe mai multe bunuri ale fraţilor Tate. Vorbim aici de casa din Voluntari, dar şi de maşini din colecţia personală a acestora. Andrew Tate se lăuda că are în colecţie peste 30 de maşini, iar valoarea acestora este imensă. Doar una dintre maşini valorează 3,5 milioane de dolari. Maşinile urmează să fie ridicate zilele următoare", spune Bianca Iacob, reporter Observator. "O măsură pe care noi o criticăm. Este total nejustificată indisponibilizarea bunurilor respective", susţine Constantin Gliga, avocatul fraţilor Tate.

Sunt 11 bolizi de lux în curtea celor doi influenceri, în Voluntari, însă potrivit unor surse, unele nici măcar nu ar fi ale lor. În trecut, maşinile l-au adus în vizorul poliţiştilor pe Andrew Tate. A fost prins de două ori zburând prin localităţi. O dată cu 124 de kilometri la oră şi altădată cu 138 de kilometri la oră. 

Fanii lui Andrew Tate, la casa lui din Voluntari

Fraţii Tate au milioane de urmăritori în toată lumea, iar problemele din justiţie nu i-au îndepărtat pe fani, ba dimpotrivă. "E ceva interesant şi am venit aici să vedem ce se întâmplă. Pentru că nouă ne place Tate!", susţine un fan din Bulgaria. 

Mai mulţi tineri au venit din Bulgaria în pelerinaj la vila celor doi din Voluntari. "Cred că e ceva fals, în opinia mea, cred că e o minciună. El poate spune ce vrea pentru că are platformele proprii şi asta îmi place cel mai mult la el, pentru că încurajează discursul liber", crede unul dintre fani. Cei patru au şi un mesaj de susţinere pentru "idolii" lor de pe Instagram: "Sper că veţi fi eliberaţi curând şi să începeţi din nou să motivaţi oamenii ca să aibă succes!"

Andrew Tate, cunoscut pentru declaraţiile misogine, are un adevrat fan club printre adolesecenţi în Marea Britanie. Unii dintre ei refuză la şcoală să aibă femei la catedră şi citează din discursurile lui toxice. 

Cine sunt "îngerii lui Tate"

"La câteva sute de metri de locuinţa celor doi fraţi britanici ar fi studioul de videochat, în acest cartier rezidenţial. De afacere s-ar fi ocupat cele două femei care sunt arestate preventiv, în acelaşi dosar, supranumite îngerii lui Tate. una dintre ele ar fi fost chiar iubita lui Andrew", adaugă Bianca Iacob, reporter Observator. Iar cealaltă, o fostă poliţistă. Cele două le ar fi ţinut prizoniere pe fete, ar fi administrat conturile online ale milionarilor şi ar fi profitat din plin de banii câştigaţi ilegal, spun procurorii.

Între timp, apar noi mărturii noi ale unor tinere care i-au cunoscut pe fraţii Tate. Un fost fotomodel Playboy era să îi cadă pradă lui Andrew Tate: "A vrut să plec în România și am fost tentată. Mă face să mă gândesc acum, ar fi putut să meargă îngrozitor. Probabil că aș fi ajuns să nu ies niciodată din casă", a declarat Carla Howe citată de presa din Regatul Unit.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Talibanii îi iau apărarea lui Andrew Tate, arestat în România: "Vestul oprimat de feminism are nevoie de el"