Trump, furios pe decizia Israelului de a bombarda Doha: "Nu e o situație bună"
Președintele Trump este vizibil furios și frustrat în ceea ce priveşte atacul israelian asupra orașului Doha, spunând că este "foarte nemulțumit de fiecare aspect al acestuia".
Vorbind aseară cu jurnaliștii la Washington, preşedintele Trump și-a exprimat deschis nemulțumirea, relatează BBC:
"Nu sunt încântat de întreaga situație. Nu e o situație bună, dar voi spune atât - vrem ca ostaticii să fie eliberați, însă nu suntem deloc mulțumiți de felul în care s-au desfășurat lucrurile astăzi."
El a adăugat: "Nu mă mai surprinde nimic, mai ales când vine vorba despre Orientul Mijlociu."
Într-o postare pe rețeaua sa de socializare, Trump a scris că decizia de a lansa atacul a fost luată de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și nu de el. Iar până când administrația sa a fost informată despre atac, prin intermediul armatei americane, era deja prea târziu pentru a opri bombardamentele.
Trump: Nu a servit nici obiectivelor Israelului, nici celor ale Americii
Acesta a mai spus că bombardarea unilaterală a Qatarului, pe care l-a descris drept un aliat și prieten apropiat al Statelor Unite, nu a servit nici obiectivelor Israelului, nici celor ale Americii.
Președintele Trump a declarat că a discutat atât cu premierul Israelului, cât și cu emirul Qatarului, pentru a-i asigura că un astfel de atac nu se va mai repeta pe teritoriul lor.
Președintele american Donald Trump a mai spus: "Nu suntem încântați de felul în care s-au desfășurat lucrurile astăzi." El a precizat că a aflat despre atac de la armata americană, în timp ce loviturile erau deja în desfășurare. Totodată, a afirmat că eliminarea Hamas "este un obiectiv justificat".
Liderii Marii Britanii, Franței și ONU au condamnat atacul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰