Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump "nu ştie" dacă îi e într-adevăr interzis să fie președinte și a treia oară: "Am strâns o mulţime de bani pentru următoarea campanie"

Donald Trump a declarat luni că "nu ştie" dacă îi este într-adevăr interzis să candideze din nou la preşedinţie, actualul şef al Casei Albe, aflat la al doilea mandat, nefiind la prima aluzie în legătură cu un eventual al treilea mandat, deşi Constituţia SUA prevede maximum două, relatează AFP, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 28.01.2025 , 10:59

Nu este prima dată când Donald Trump face comentarii de acest gen Trump "nu ştie" dacă îi este într-adevăr interzis să fie președinte și a treia oară - Profimedia

"Am strâns o mulţime de bani pentru următoarea campanie şi presupun că nu îi pot folosi eu însumi, dar nu sunt 100% sigur, pentru că nu ştiu", a declarat preşedintele american într-un discurs susţinut în Florida în faţa membrilor republicani ai Camerei Reprezentanţilor. 

"Nu cred că am voie să candidez din nou. Mike? Ar fi mai bine dacă nu te-aş implica în această dezbatere", a declarat republicanul, adresându-se şefului Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, prezent alături de el.

Trump "nu ştie" dacă îi este într-adevăr interzis să fie președinte a treia oară

Articolul continuă după reclamă

Nu este prima dată când Donald Trump, care tocmai şi-a început al doilea mandat după ce a fost preşedinte între 2017 şi 2021, face comentarii de acest gen, deşi nu este clar dacă vorbeşte serios. Potrivit The New York Times, el le spusese deja aleşilor republicani în noiembrie: "Cred că nu voi candida din nou decât dacă veţi spune: Este atât de bun încât trebuie să găsim o cale".

Pe acelaşi subiect

Miliardarul în vârstă de 78 de ani a făcut, de asemenea, unele remarci foarte mediatizate în iulie, în faţa unei adunări de creştini conservatori, cărora le-a spus: "Nu va mai fi nevoie să votaţi, dacă voi câştiga alegerile".

Vorbind la convenţia puternicului lobby pro-arme, NRA, în mai, el a întrebat în timpul unui discurs dacă ar trebui să se gândească la două mandate sau la trei mandate ca preşedinte. Dar Donald Trump a sugerat, de asemenea, că această campanie care l-a readus la Casa Albă va fi şi ultima, iar presa americană consideră în general că glumeşte atunci când vorbeşte despre un posibil al treilea mandat.

Al 22-lea amendament la Constituţie, ratificat în 1951, prevede că "nicio persoană nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte de mai mult de două ori".

Totuşi, un membru al Camerei Reprezentanţilor considerat un susţinător ferm al lui Trump, a depus săptămâna trecută o propunere de revizuire a Constituţiei prin care să schimbe prevederea "de două ori" cu "de trei ori", dar această încercare nu are sorţi de izbândă. Modificarea Constituţiei SUA necesită o majoritate de două treimi în Congres, pe care republicanii sunt departe de a o avea. În plus, amendamentul trebuie ratificat de cel puţin 38 de state americane, ceea ce este foarte puţin probabil.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?
Observator » Ştiri externe » Trump "nu ştie" dacă îi e într-adevăr interzis să fie președinte și a treia oară: "Am strâns o mulţime de bani pentru următoarea campanie"