UE discută despre noi ajutoare militare pentru Ucraina. Sprijinul oferit în 2025, la cel mai scăzut nivel
Miniştrii Apărării din UE se întâlnesc miercuri la Bruxelles ca să decidă noi ajutoare militare pentru Ucraina. Discuţiile vin într-un moment delicat: în 2025, sprijinul militar pentru Kiev a scăzut la cel mai redus nivel de până acum şi este asigurat aproape doar de ţările europene.
Cei 27 de oficiali europeni încearcă să stabilească termenii unui nou pachet de împrumuturi în valoare de 60 de milioane de euro pentru 2026 și 2027, care ar urma să fie finalizat înainte de 24 februarie, data care marchează începutul invaziei. Suma ar urma să se adauge celor 70 de miliarde de euro alocați deja armatei ucrainene sub formă de finanțare și echipamente.
Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, li se va alătura omologilor europeni pentru prima dată de la preluarea mandatului, în ianuarie.
Reuniunea ar putea avea în vedere o cooperare mai strânsă între UE și Ucraina pentru coproducția de echipamente, inclusiv drone, sisteme radar și de război electronic sau tehnologie spațială, precum și modernizarea centrelor de instruire a militarilor ucraineni, a declarat un oficial european de rang înalt.
Ajutorul militar pentru Ucraina, la cel mai mic nivel în 2025
Ajutorul militar pentru Ucraina a atins nivelul cel mai scăzut în 2025, alimentat aproape exclusiv de către ţările europene, ale căror eforturi pentru a compensa dezangajarea americană au permis să se evite o desprindere completă, a anunţat miercuri Institutul Kiel (Germania).
În cursul anului trecut, aliaţii Kievului au alocat 36 de miliarde de euro ajutorului militar pentru Ucraina, în scădere cu 14% în raport cu anul precedent (41,1 miliarde de euro în 2024), potrivit celei mai recente actualizări a datelor Institutului Kiel, ce recenzează ajutorul militar, financiar şi umanitar promis şi livrat Ucrainei de la începerea invaziei ruse în 24 februarie 2022.
Ajutorul militar în 2025 a fost chiar inferior celui acordat Kievului în 2022. Odată cu oprirea completă a ajutorului american la începutul anului trecut, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, sprijinul pentru Ucraina s-ar fi putut reduce şi mai mult. Între 2022 şi 2024, Washingtonul a furnizat aproximativ jumătate din ajutorul militar extern pentru Ucraina.
Ţările europene au fost de acord să-şi sporească eforturile pentru a compensa această retragere a sprijinului american, majorându-şi pachetul de asistenţă cu 67% în 2025 în raport cu media anuală din perioada 2022-2024.
Institutul Kiel ţine să remarce însă existenţa unor ''disparităţi crescânde'' între diferiţii contributori europeni, statele din Europa de Nord şi cea Occidentală concentrând în jur de 95% din ajutorul militar.
Institutul german notează că Europa de Nord, ce reprezintă 8% din produsul intern brut (PIB) cumulat al ţărilor donatoare europene, a furnizat 33% din ajutorul militar european în 2025, în timp ce Europa de Sud (19% din PIB) nu a contribuit decât cu 3% din ajutorul militar livrat Ucrainei de Europa.
În 2025, o fracţiune a ajutorului militar (3,7 miliarde de euro) a fost finanţată de europeni în cadrul programului PURL, mecanism lansat de NATO pentru a finanţa achiziţionarea de armament american pentru Ucraina. Institutul Kiel consideră că o ''evoluţie notabilă'' în anul 2025 a reprezentat-o cumpărarea de baterii ale sistemului de apărare antiaeriană patriot şi sisteme lansatoare de rachete Himars.
Aliaţii europeni ai Ucrainei preiau tot mai multe comenzi pentru industria de armament ucraineană, după ce Danemarca a lansat această iniţiativă în 2024.
Potrivit Institutului Kiel, capacităţile de producţie ale Ucrainei în domeniul apărării sunt de 35 de ori mai mari decât în 2022, dar capacităţile financiare ale Kievului sunt insuficiente pentru a face ca uzinele de armament ucrainene să funcţioneze la putere maximă. Comenzile preluate de 11 ţări donatoare europene au permis în 2025 acoperirea acestei diferenţe.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰