Un magnat ucrainean al cerealelor, ucis într-un bombardament rus la Nikolaev. Ucraina acuză Rusia că l-a vizat direct
Unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ucraina, Oleksii Vadaturski, în vârstă de 74 de ani, un magnat al cerealelor, a cărui avere era estimată de către Forbes la 450 de milioane de dolari în 2020, a fost ucis împreună cu soţia sa într-un bombardament rus ”masiv” vizând oraşul Nikolaev, relatează BBC News, citat de news.ro.
Vadaturski deţinea Nibulon, o companie implicată în exportul de cereale. El a fost decorat cu titlul de ”Erou al Ucranei”. Primarul din Nikolaev, Oleksandr Sanchevici, estimează că acesta a fost unul dintre cele mai mari bombardamente vizând oraşul de la începutul războiului. În bombardament au fost avariate un hotel, un complex sportiv, două şcoli, o staţie de alimentare cu carburant şi case. Nikolaev se află pe drumul către Odessa, cel mai mare port ucrainean la Marea Neagră, şi a fost bombardat în mod repetat de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie.
Ucrainenii acuză Rusia că l-au ţinţit în mod special
”Contribuţia” lui Vadaturski ”la la dezvoltarea industriei agricole şi construcţiilor navale a regiunii este de nepreţuit”, declară guvernaorul regiunii, Vitalii Kim. Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, acuză Rusia de ţintirea voită a omului de afaceri. Una dintre rachete a lovit dormitorul acestuia, ceea ce ”nu lasă nicio îndoială” cu privire la faptul că era ghidată, dă el asigurări. Nibulon a construit numeroase instalaţii de depozitare şi alte infrastructuri în vederea exportului cerealelor.
Ucraina şi Rusia sunt exportatori importanţi de grâu şi alte cereale, iar perturbarea exportului din cauza războiului a condus la scumpiri puternice în întreaga lume. Cele două ţări au semnat săptămâna un acord, mediat de ONU, în Turcia, menit să mai reducă criza alimentară. Acordul de la Istanbul a fost aproape deraiat de un atac vizând portul Odesa, a doua zi. O reluare a exportului ucrainean de cereale a fost amânată din cauza unor controlae de securitate.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 159 LIVE TEXT. Rusia a atacat Odessa cu rachete Iskander, trase din Crimeea. Zelenski:...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 158 LIVE TEXT. S-au terminat pregătirile în Portul Odessa, prima navă cu cereale...
- Vladimir Putin a anunțat că marina rusă va primi rachete hipersonice Zircon, în următoarele luni: "Este...
Turcia a anunţat duminică faptul că o primă navă cu cereale urmează să plece luni dimineaţa din portul Odessa. Ucraina acuză forţee ruse de faptul că fură cereale agircultorilor din teritoriile ucrainene pe care le ocupă şi că le trimite în Crimeea anexată.
Moscova respinge aceste acuzaţii
Harkovul, al doilea cel mai important oraş ucrainean, a fost vizat într-un nou atac cu rachete ruseşti, anunţă primarul Igor Terehov. Trei rachete de tip S-300 au lovit o şcoală şi au distrus clădirea principală, precizează el. BBC scrie că nu a fost în măsură să verifice independent aceste informaţii. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut, într-un discurs, sâmbătă noaptea, civililor din partea aflată sub controlul Ucrainei a regiunii ucrainene Doneţk (est) să evacueze regiunea.
Confruntări armate sângeroase au loc în Doneţk, în care forţe ruse, care deţin controlul unei mari părţi a regiunii, avansează încet. ”Cu cât mai mulţi oameni pleacă acum din regiunea Doneţk, cu atât mai puţini va avea timp să ucidă armata rusă”, a declarat Zelenski. ”Vom folosi toate oportunităţile disponibile pentru a salva cât mai multe vieţi posibil”, a subliniat el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰