Antena Meniu Search
x

Video Vladimir Putin a anunțat că marina rusă va primi rachete hipersonice Zircon, în următoarele luni: "Este capabilă să răspundă cu o viteză fulgerătoare"

Vladimir Putin a declarat, în cadrul unui discurs la Sankt Petersburg, că marina rusă va primi rachete de croazieră hipersonice Zircon în următoarele câteva luni. Liderul de la Kremlin a spus că zona de desfășurare a acestora va depinde de interesele Rusiei. Război Rusia - Ucraina, ziua 158 LIVE TEXT

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 31.07.2022, 12:31

Vladimir Putin a anunțat că marina rusă va primi rachete hipersonice Zircon, în următoarele luni: "Este capabilă să răspundă cu o viteză fulgerătoare" - captura video Ria Novosti

Vorbind în cadrul paradei de Ziua Marinei Ruse, în Sankt Petersburg, președintele Vladimir Putin nu a menționat în mod direct Ucraina. Liderul de la Kremlin a spus, însă, că marina rusă va primi rachete de croazieră hipersonice Zircon în următoarele câteva luni și că zona de desfășurare a acestora va depinde de interesele Rusiei, potrivit Reuters.

Vladimir Putin a preciza că a semnat o nouă doctrină a marinei, ale cărei detalii nu au fost publicate.

"Livrarea acestor rachete către forțele armate ruse va începe în luna viitoare. Fregata Amiral Gorșkov va fi prima care va intra în serviciul de luptă cu aceste arme formidabile la bord. Lucrul cheie aici este capacitatea marinei ruse... Este capabilă să răspundă cu o viteză fulgerătoare tuturor celor care decid să încalce suveranitatea și libertatea noastră", a afirmat Vladimir Putin. 

Pe acelaşi subiect

Rusia a testat o rachetă de croazieră Zircon. Momentul lansării de pe fregata "Amiral Gorshkov" a fost filmat

În urmă cu câteva luni, Rusia a testat cu succes o rachetă hipersonică Zircon pe o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri. Lansarea s-a făcut din Marea Barents, de la bordul fregatei "Amiral Gorshkov" și a lovit o țintă în Marea Albă, au precizat oficiali ruși, potrivit Reuters.

Lansarea s-a făcut din Marea Barents, de la bordul fregatei "Amiral Gorshkov" și a lovit o țintă în Marea Albă, precizează oficialii ruși, potrivit Reuters.

Ministerul rus al Apărării a publicat o înregistrare video cu momentul lansării rachetei.

"Lansarea rachetei a fost efectuată ca parte a testării noilor tipuri de arme. Conform datelor de control obiectiv, racheta de croazieră hipersonică Zircon a lovit cu succes o țintă pe mare, situată la o distanță de aproximativ 1000 km. Zborul rachetei hipersonice a corespuns parametrilor specificați", a transmis ministerul într-un mesaj pe Telegram.

Rusia se laudă cu arme fără rival

Președintele Vladimir Putin a descris racheta Zircon ca făcând parte dintr-un nou tip de armament pe care l-a calificat drept "invincibil". Rusia a mai efectuat teste de lansare a rachetei Zircon de pe nave de război și submarine în ultimul an.

Ria Novosti scrie că Zircon este prima rachetă de croazieră hipersonică din lume capabilă să efectueze un zbor aerodinamic susținut cu manevre în straturi dense ale atmosferei, folosind forța motorului pe tot parcursul traseului. Viteza maximă este de nouă ori mai mare decât viteza sunetului (aproximativ 2,65 km/secundă la o altitudine de 20 de kilometri, sau mai mult de 10.000 de km/oră). Autonomia maximă este de o mie de kilometri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde preferaţi să vă cazaţi în vacanţă, la hotel sau închiriaţi un apartament?

Observator » Stiri externe » Vladimir Putin a anunțat că marina rusă va primi rachete hipersonice Zircon, în următoarele luni: "Este capabilă să răspundă cu o viteză fulgerătoare"