Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un oficial rus avertizează: Riscul de conflict nuclear, la cel mai ridicat nivel. "Moscova se află de facto într-un conflict deschis cu Washingtonul"

Riscul unei confruntări nucleare este la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, a avertizat adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, susţinând că Moscova se află "de facto" într-un conflict deschis cu Washingtonul din cauza războiului din Ucraina. "Nu se pune problema" ca Rusia să restabilească tratatul New START pe care îl are cu Statele Unite şi din care şi-a suspendat participarea, a mai precizat oficialul rus, relatează Reuters şi TASS.

de Redactia Observator

la 22.03.2023 , 22:31

Un oficial rus avertizează: Riscul de conflict nuclear, la cel mai ridicat nivel. "Moscova se află de facto într-un conflict deschis cu Washingtonul" Un oficial rus avertizează: Riscul de conflict nuclear, la cel mai ridicat nivel. "Moscova se află de facto într-un conflict deschis cu Washingtonul" - Profimedia Images

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite, tensionate de mult timp, s-au înrăutăţit şi mai mult de la invazia Rusiei în Ucraina, anul trecut. Luna trecută, Vladimir Putin a anunţat că îşi suspendă participarea din tratatul de reducere a armelor nucleare New START încheiat cu Washingtonul.

Vorbind la un eveniment intitulat "O lume fără START: ce urmează", Serghei Riabkov a declarat că "nu se pune problema" ca Rusia să restabilească deocamdată tratatul, criticând ceea ce el a numit "poziţionarea ostilă" a Washingtonului faţă de Moscova.

Riabkov: Rusia s-a angajat să menţină lumea "în siguranţă şi liberă" de ameninţarea unui război nuclear

Articolul continuă după reclamă

"Nu aş vrea să mă lansez într-o discuţie dacă probabilitatea unui conflict nuclear este ridicată în prezent, dar este mai ridicată decât orice am avut în ultimele decenii, să spunem aşa", a declarat Riabkov, relatează news.ro. Rusia s-a angajat să menţină lumea "în siguranţă şi liberă" de ameninţarea unui război nuclear, a spus oficialul, dar a adăugat ulterior că lucrurile nu pot continua ca de obicei, având în vedere că Moscova se află acum "de facto într-o stare de conflict deschis cu Statele Unite".

Pe acelaşi subiect

Kremlinul a acuzat în repetate rânduri Washingtonul că a participat direct la conflictul din Ucraina furnizând arme Kievului şi a prezentat în acelaşi timp războiul ca fiind o bătălie pentru supravieţuirea Rusiei. Atât Statele Unite, cât şi Rusia - de departe cele mai mari puteri nucleare din lume - au declarat că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie să fie purtat niciodată, însă conflictul din Ucraina a ridicat temerile privind o confruntare directă cu Occidentul.

Washingtonul ar fi trebuit să negocieze mai devreme pentru a risipi îngrijorările Rusiei cu privire la Tratatul de reducere a armelor strategice (START), acum acest lucru nu mai este posibil, a spus Riabkov comentând situaţia Tratatului START.

Oficialul a acuzat "asistenţa evidentă" a părţii americane

El a acuzat "asistenţa evidentă" a părţii americane pentru regimul de la Kiev în atacurile asupra instalaţiilor strategice ruseşti declarate în tratat, făcând referire la atacuri cu dronă - nerevendicate oficial de Kiev - care au avut loc asupra unei baze aeriene ruseşti unde se află bombardierele strategice. "În acelaşi timp, cererea SUA de a le restabili accesul la instalaţiile ruseşti prevăzute de START, în astfel de circumstanţe, este izbitor de inadecvată, mai ales ţinând cont de faptul că partea americană a fost cea care, iniţial, ca urmare a măsurilor restrictive introduse de ea, ne-a privat de posibilitatea de a inspecta nestingherit şi în condiţii de deplină egalitate, instalaţiile START de pe teritoriul SUA", a declarat Riabkov.

Oficialul a mai spus că Rusia va lua în considerare capacitatea combinată a SUA, Franţei şi Marii Britanii de a utiliza în comun capacităţile nucleare împotriva Moscovei atunci când va stabili soarta viitoare a Tratatului START. "Nu mai putem pune între paranteze factorul arsenalului combinat al SUA, Marii Britanii şi Franţei. Pe fondul realităţilor actuale, atunci când vom determina soarta Tratatului START, vom lua în considerare în mod necesar capacitatea acestor ţări de a-şi folosi în comun capacităţile nucleare împotriva Rusiei", a punctat adjunctul lui Serghei Lavrov.

Riabkov a subliniat că aceste state membre ale NATO sunt tot mai active în formarea unui front antirusesc unit şi în afirmarea dorinţei de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Anterior, Riabkov declarase şi la Pervîi Kanal că nu se poate vorbi despre o "revenire" a Rusiei în ceea ce priveşte decizia sa de suspendare a participării la Tratatul START, având în vedere acţiunile actuale ale SUA.

Vladimir Putin a anunţat în discursul său din 21 februarie în faţa Adunării Federale că Moscova îşi suspendă participarea la Tratatul START, dar nu se retrage, totuşi, din acesta. Şeful statului rus a subliniat că, înainte de a reveni la discutarea continuării tratatului, partea rusă vrea să ştie cum va ţine cont START de arsenalele nu doar ale Statelor Unite, ci şi ale altor puteri nucleare din NATO - Marea Britanie şi Franţa. La 1 martie, Putin a promulgat legea care suspendă participarea Rusiei la Tratatul START.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Un oficial rus avertizează: Riscul de conflict nuclear, la cel mai ridicat nivel. "Moscova se află de facto într-un conflict deschis cu Washingtonul"