Un suspect a fost reţinut pentru asasinarea lui Igor Kirillov. I-ar fi fost garantată o recompensă de 100.000 de dolari
Serviciul de securitate al Rusiei a anunțat că un cetățean uzbek în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru uciderea generalului Igor Kirillov și a asistentului său la Moscova.
Generalul-locotenent Igor Kirillov, șeful Forțelor de apărare nucleară, biologică și chimică (NBC), se afla în fața unui bloc de locuințe marți dimineață, când un dispozitiv ascuns într-un scuter a fost detonat de la distanță, relatează BBC.
Serviciile de securitate ruse au declarat că suspectul a fost recrutat de serviciile de informații ucrainene, potrivit agențiilor media de stat.
O sursă ucraineană a declarat marți pentru BBC că uciderea a fost orchestrată de serviciul de securitate al Ucrainei.
În timpul „interogatoriului, el a explicat că a fost recrutat de serviciile speciale ucrainene”. Acesta a adăugat că, la instrucțiunile Ucrainei, el a ajuns la Moscova și a închiriat o mașină pentru a monitoriza reședința lui Kirillov.
- Zelenski se pregăteşte de alegeri. Vrea să obţină al doilea mandat de preşedinte şi foloseşte umilinţa din...
- "Dacă o face, va avea mari, mari probleme". Trump îl avertizează pe Zelenski în legătură cu retragerea din...
- "Rusia prelungește războiul". Zelenski cere reacţii din partea aliaţilor, la atacurile ruse din ultimele zile
- O limuzină Aurus Senat, folosită şi de Vladimir Putin în escorta auto oficială, a luat foc în centrul Moscovei....
- Atac masiv al Rusiei asupra Harkovului: o rachetă şi 111 drone, lansate doar noaptea trecută. Ucraina acuză crime...
El a plasat dispozitivul exploziv pe un scuter electric, pe care l-a parcat la intrarea în clădirea rezidențială în care locuia Kirillov, a declarat FSB. FSB a precizat că suspectului i s-a „garantat” o recompensă de 100.000 de dolari și rezidenţa într-o ţară din Europa. Discuții despre asasinat vor fi și la ONU. Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat că va ridica problema în fața Consiliului de Securitate al ONU.
Ucraina a revendicat uciderea generalului rus
Sursa a declarat că Kirillov - care a fost șeful armei chimice a Rusiei - a fost „o țintă legitimă” și a susținut că a comis crime de război.
Luni, cu o zi înainte de crimă, Ucraina l-a acuzat pe Kirillov, în vârstă de 54 de ani, în contumacie, afirmând că este „responsabil pentru utilizarea în masă a armelor chimice interzise”.
Centrul de relații publice al Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) a declarat miercuri că tânărul de 29 de ani reținut a fost „suspectat de comiterea unui atac terorist”. O declarație a precizat că, în timpul „interogatoriului, el a explicat că a fost recrutat de serviciile speciale ucrainene”.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰