Antena Meniu Search
x

Poliția britanică cere din nou ajutor în cazul morții lui Victor Spirescu. Anunțul anchetatorilor după descoperirea unui martor important

La o lună de la moartea lui Victor Spirescu, cunoscut drept primul român care a "invadat" Anglia, poliția britanică cere din nou ajutor.

La o lună de la moartea lui Victor Spirescu, cunoscut drept primul român care a "invadat" Anglia, poliția britanică cere din nou ajutor.

Pe 15 ianuarie, în timp ce se întorcea acasă, românul Victor Spirescu a fost implicat într-un accident petrecut pe A422, lângă Newport Pagnell, Buckinghamshire, la ora 4 dimineața.

Victor plănuia două nunți cu Suzanna în 2018

Tânărul se afla la volanul maşinii sale, un Mitsubishil Galant, când a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat de mai multe, el fiind aruncat din automobil. Victor a murit pe loc, în timp ce prietenul lui a suferit răni ușoare.

Pe acelaşi subiect
Victor Spirescu

Poliția din Milton Keynes a cerut prima dată ajutor pentru clarificarea circumstanțelor producerii accidentului, căutând un martor cheie în acest sens.

La o lună după accident, ofițerul care se ocupă de anchetă, Naomi Hames, a anunțat că martorul respectiv a fost identificat, însă a cerut din nou ajutor tutoror celor care ar putea oferi informații despre tragedia din ianuarie.

“Vrem să mulțumim publicului pentru sprijinul acordat în răspândirea apelului nostru pentru ajutor. Putem anunța că martorul pe care îl căutam a fost găsit. Dorim totuși să cerem oricui deține informații despre acest accident să se prezinte la poliție. Oricine a fost martor la acest accident este rugat să sune la 101 și să ceară la numărul 104 15/1.”, este apelul făcut de Naomi Hames.

Un bărbat de 25 de ani, din Milton Keynes, a fost reținut în urma suspiciunii că ar fi provocat accidentul în care a murit românul Victor Spirescu. Acesta a fost însă eliberat, fiind în  continuare anchetat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » Poliția britanică cere din nou ajutor în cazul morții lui Victor Spirescu. Anunțul anchetatorilor după descoperirea unui martor important