Vladimir Putin, sărbătorit cu proteste în toată Rusia la 65 de ani: 'Ţara noastră este condusă direct în prăpastie!'
Vladimir Putin a împlinit ieri 65 de ani. Iar formaţiunile opoziţiei extraparlamentare l-au sărbătorit prin manifestaţii de protest în zeci de oraşe ale Rusiei.
Vladimir Putin a împlinit ieri 65 de ani. Iar formaţiunile opoziţiei extraparlamentare l-au sărbătorit prin manifestaţii de protest în zeci de oraşe ale Rusiei, începând cu Moscova şi Sankt Petersburg. Mitingurile s-au desfăşurat, în general, paşnic dar în câteva locuri poliţia a intervenit în forţă pentru a le pune capăt.
Cea mai amplă manifestaţie a avut loc în oraşul natal al lui Putin, Sankt Petersburg. Aici au ieşit în stradă aproape 3000 de oameni, potrivit ziariştilor occidentali. Ei i-au cerut preşedintelui să-şi dea demisia sau să iasă la pensie.
Manifestanţii au cerut şi eliberarea lui Alexei Navalnîi, un lideri al opoziţiei extraparlamentare. Acesta execută o pedeapsă de 20 de zile de închisoare pentru "convocarea unor întruniri neautorizate". Navalnîi doreşte să candideze, anul viitor, la preşedinţia Rusiei dar comisia electorală a anunţat deja că nu-l va accepta din cauza unei alte condamnări, pentru corupţie. Militantul susţine că a fost victima unui proces politic.
Sankt Petersburg a fost şi oraşul în care poliţia a acţionat cu cea mai mare duritate împotriva manifestanţilor. Cel puţin două femei au fost rănite iar zeci de persoane au fost arestate.
La Moscova, în schimb, forţele de ordine s-au mulţumit să blocheze accesul coloanei de manifestanţi spre Piaţa Roşie. Doar trei persoane au fost reţinute pentru scurtă vreme. La protestul desfăşurat pe o ploaie rece au luat parte aproape 1000 de oameni, mai puţini decât la alte acţiuni similare din acest an.
La mitingul din Ekaterinburg a participat şi primarul oraşului, simpatizant al opoziţiei. Prezenţa sa nu a împiedicat poliţia să aresteze câteva zeci de oameni. Pretextul a fost că în piaţă fusese autorizată o manifestaţie în sprijinul Cataloniei, iar acţiunea de protest nu se putea desfăşura în acelaşi loc.
Manifestaţii au avut loc, în total, în peste 80 de oraşe ruseşti, de la Marea Baltică până în Extremul Orient. Cât despre Putin, potrivit presei oficiale, el şi-a sărbătorit aniversarea prin muncă: s-a întâlnit cu consilierii de securitate şi a vorbit la telefon cu lideri străini. El nu a anunţat încă dacă va candida pentru un nou mandat dar sondajele prezic că va fi reales cu 70 la sută din voturi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰