Galerie foto "Zace inconștientă pe asfalt, vino!". Doi frățiori de 5 și 9 ani vor crește fără mama lor, după ce rușii au bombardat un convoi umanitar civil, în Zaporojie
Galina a murit pe loc, în Zaporojie, după ce rușii au bombardat un convoi umanitar civil. Era voluntar într-un centru pus pe picioare de ea și soțul ei, pentru a-și ajuta semenii care fugeau de război. Tânăra de 36 de ani a sfârșit în atacul cu sângeros, lăsând în urma ei doi copii mici.
Pe 30 septembrie, în jurul orei 7 dimineața, trupele ruse au tras cu rachete S-300 asupra unui convoi umanitar de la periferia orașului ucrainean Zaporojie. Oamenii urmau să meargă în teritoriul ocupat pentru a-și lua rudele și a duce medicamente și mâncare. 32 de oameni au murit în acea dimineață. Printre ei se numără aceștia se numără și Galina Zadorozhnaya, în vârstă de 36 de ani.
Soțul ei, Victor, spune că el, împreună cu Galina și prietenii lor au organizat acest Centru de ajutor în primele zile ale invaziei.
"Dis de dimineață, pe 24 februarie, ne-am trezit și am realizat că viața s-a schimbat. Nu înțelegeam ce se întâmplă și ce trebuie făcut. Îmi amintesc că în noaptea de 24 spre 25 februarie, eu și colegii mei eram de serviciu la secția raională de politie. În apropiere era un magazin. Apoi am vazut două mașini înmatriculate în Donețk. Oamenii au coborât, obosiți, speriați și au întrebat unde găsesc un magazin. S-a dovedit că erau din Mariupol, ei și familiile lor fugeau de ostilități. Le-am dat cafea, am vorbit și le-am spus unde să meargă. Am decis că trebuie să fac ceva organizat pentru acești refugiați. Care nu mai aveau nimic, pentru că au fugit cum au apucat: unii erau în pantaloni de trening și papuci. Nu au avut timp decât să bage copiii în mașină", mărturisește bărbatul.
Așa că, Victor, Galina și prietenii lor, dar și o fundație s-au organizat și au pus pe picioare un centru. Nici măcar nu s-au gândit să îl înregistreze, pentru că, spune el, nu trebuie să ceri cuiva permisiunea pentru a ajuta oamenii cu mâncare, medicamente sau haine.
- Peste zece milioane de ucraineni nu au curent electric. La Kiev a căzut prima ninsoare, iar temperatura a scăzut...
- Experţi ucraineni se alătură echipei de investigaţie în cazul rachetei care a căzut la graniţa. Primele...
- Doi ruși și un separatist ucrainean, condamnați la închisoare pe viață pentru crimă după doborârea avionului...
Galina avea doi băieți mici, care vor crește fără mama lor
În vară, a fost organizat un punct în zona pieței auto de lângă autostrada Zaporojie - Orihiv, acolo unde erau înregistrați refugiații. "Am ajuns acolo. Îmi amintesc că Galina se uita revoltată și se întreba de ce oamenii stau acolo cu zilele, în acele condiții. Găteau cum puteau, copiii se jucau în praf, dormeau în mașini. Ne-am întâlnit cu reprezentantul administrației pieței. Ni s-a dat o cameră, care trebuia aranjată. Și am organizat acolo o încăpere pentru mame și copii. Am adus jucării, un televizor și o masă de înfășat", spune Victor, potrivit Obozrevatel.
Galina mergea la acel centru în fiecare. Până la prânz, ajuta femeile și copiii în nevoie, în timp ce Victor stătea acasă cu cei doi fii ai lor, care au 5 și 9 ani. Apoi tânăra se întorcea la familia ei, iar soțul pleca să ajute în celălalt punct al centrului.
Un fragment de rachetă a lovit-o în gât
Pe 30 septembrie, Victor s-a trezit cu explozii puternice. Galina a mers devreme în centru. A luat telefonul, a văzut un mesaj de la soția lui: "Ce mai faci, ești bine? Copiii sunt treji?". A sunat înapoi, dar nimic. Apoi, a fost sunat și i s-a spus: "Zace inconștientă pe asfalt, vino!".
Victor a sărit în mașină și mers degrabă la centru. Dar era prea tarziu. Galina a murit loc. Un fragment de rachetă o lovise pe tânără în zona gâtului.
Imaginile postate pe reţelele sociale au arătat o scenă îngrozitoare cu morţi şi răniţi zăcând pe şosea, după ce convoiul ar fi fost lovit de mai mult de douăsprezece ori.
"Știam că seara, copiii vor întreba unde este mama lor. Nu am vrut să-i mint"
Bărbatul își amintește ca cunoscut-o pe soția lui când lucrau împreună la fabrică, ea era economistă. S-au căsătorit, s-a născut primul fiu, apoi al doilea. Când s-a încheiat al doilea concediu de maternitate, au început școala și carantina. Au decis că Galina se va ocupa de creșterea copiilor, iar Victor va lucra. În aceeași zi, Victor le-a spus celor doi copilași că mama lui a murit: "Știam că seara vor întreba: unde este mama mea? Nu am vrut să-i mint".
"Au plâns mult, acum au adesea întrebări. Întrebări aparent simple, dar foarte dureroase. Mai ales când eram încă în Zaporoie. Copiii mai auziseră explozii, pe 25 mai geamurile din apartament au fost făcute țăndări. Ei au crezut că cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla în urma unui bombardament era să se spargă geamurile. Acum au înțeles că este posibil să mori. Au început să le fie frică de sirene și explozii".
În prezent, Victor și fiii săi se află în Germania, sora și părinții lui sunt acolo. Bărbatul încearcă să dedice cât mai mult timp copiilor, lăsați fără mama lor într-un mod absurd și brutal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰