Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Cum sunt păcăliţi rușii să dea foc birourilor de recrutare militară. Zeci de centre au fost incendiate în toată Rusia

Război în Ucraina. 12 centre de recrutare militare din Rusia au fost incendiate în ultimele zile. Potrivit unor surse ruse, persoanele care au aruncat cu cocktailuri Molotov sunt păcălite de către persoane necunoscute, cel mai probabil ucraineni, să comită actele de incendiere, relatează Kyiv Post.

de Redactia Observator

la 02.08.2023 , 18:15

Primul incident a fost raportat la Sankt Petersburg în seara zilei de 31 iulie, când un bărbat de 53 de ani a aruncat cocktailuri Molotov la intrarea în comisariatul militar de pe strada Ceaikovski. El a susținut că a fost victima unei înșelătorii puse la cale de escroci, potrivit fontanka.ru. Bărbatul a incendiat ușile și a încercat să lovească poarta cu un autoturism.

Astfel de poveşti ciudate au apărut şi în alte regiuni ale Rusiei

A susținut că a fost ademenit să ia mai multe împrumuturi și apoi constrâns de o persoană care se pretindea a fi un "ofițer FSB" care a promis că îl va ajuta la "curățarea datoriilor" dacă dă foc biroului de înrolare militară. Prin "pista FSB", a încercat să distragă atenția personalului militar și să permită o investigare a activităților frauduloase în rândul personalului centrulului.

Articolul continuă după reclamă

Povești similare la fel de ciudate au apărut şi în alte regiuni ale Rusiei. În Rossoș, regiunea Voronej,  un profesor de 24 de ani a fost reținut după ce a aruncat un cocktail Molotov în biroul de înrolare militară. Şi acesta a oferit o explicaţie similară, că a fost manipulat să comită actul. În Mojaisk, regiunea Moscova, o femeie de 45 de ani susţine că a fost păcălită de escroci care se dădeau drept angajați ai unei bănci. Ei au convins-o că în biroul de înrolare militară din oraş se ascund infractorii și au rugat-o să toarne lichid inflamabil pe geamuri pentru a-i forţa afară.

Pe acelaşi subiect

În oraşul Aghinskoie, din estul îndepărtat, o tânără de 17 ani a încercat să dea foc biroului de înrolare militară după ce a primit un apel de la indivizi care pretindeau că în biroul ar fi un trădător care transmitea informații către serviciile secrete ucrainene despre localnicii trimişi la război în Ucraina. În Sestrorețk, un oraș în nord-vestul Rusiei, la 30 km nord de Sankt Petersburg, pe malul Mării Baltice, o femeie a intrat în biroul de înrolare militară  și a avertizat că va da foc clădirii. Potrivit martorilor, era agitată și ținea un telefon în mână.

Alte cazuri de incendiere sau tentativă de incendiere au apărut din diferite orașe și sate din Rusia. Nu s-au înregistrat victime iar paguble sunt minore. Autoritățile investighează dacă sunt implicate grupuri organizate sau dacă există orețea de escroci care manipulează ruşii pentru a efectua aceste acte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cum sunt păcăliţi rușii să dea foc birourilor de recrutare militară. Zeci de centre au fost incendiate în toată Rusia