Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski l-a revocat pe ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie după ce acesta l-a criticat: "Nu cred că acest sarcasm este sănătos"

Război în Ucraina. Preşedintele Volodimir Zelenski l-a revocat vineri pe ambasadorul său în Marea Britanie, Vadim Pristaiko, personaj cheie în relaţiile dintre Kiev şi Londra, după ce acesta l-a criticat.

de Redactia Observator

la 21.07.2023 , 13:02

Zelenski l-a revocat pe ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie după ce acesta l-a criticat: "Nu cred că acest sarcasm este sănătos" Volodimir Zelenski - Profimedia

Decretul nu furnizează motivele luării deciziei, dar ambasadorul l-a criticat recent pe preşedintele ucrainean, exprimându-şi regretul pentru afirmaţiile "sarcastice" ale şefului statului care l-au vizat pe ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, care ceruse mai multă recunoştinţă pentru ajutorul militar furnizat de aliaţi Kievului.

Potrivit decretului prezidenţial, Pristaiko a fost revocat şi din funcţia de reprezentant al Ucrainei la Organizaţia Maritimă Internaţională.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută Sky News, Pristaiko a fost întrebat despre remarcile ministrului apărării britanic Ben Wallace, care a sugerat că Kievul trebuie să arate mai multă recunoştinţă pentru livrările de arme de la aliaţii săi care o ajută să lupte împotriva forţelor ruse de ocupaţie.

Articolul continuă după reclamă

Zelenski a răspuns la o conferință de presă la summitul NATO afirmând că Ucraina a fost mereu recunoscătoare Marii Britanii, un aliat de neclintit, şi că nu știe cum să arate altfel recunoștința Ucrainei: "Ne-am putea trezi dimineața și să transmitem personal ministrului cuvintele de recunoștință."

Pe acelaşi subiect

Întrebat dacă Zelenski a fost sarcastic, Pristaiko a declarat pentru Sky că a fost vorba de "puţin sarcasm", atunci când preşedintele "a spus că în fiecare dimineaţă ne vom trezi şi îi vom telefona lui Ben Wallace pentru a-i mulţumi".

"Nu cred că acest sarcasm este sănătos", a spus el, adăugând: "Nu trebuie să le arătăm ruşilor că se întâmplă ceva între noi, trebuie să ştie că lucrăm împreună". "Dacă se întâmplă ceva, Ben (Wallace) poate să mă sune și să-mi spună tot ce vrea", a spus diplomatul.

Decretul lui Zelenski nu menţionează cine îl va înlocui pe Pristaiko, în vârstă de 53 de ani, un diplomat experimentat şi fost vicepremier care a deţinut postul de ambasador în Regatul Unit timp de trei ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Zelenski l-a revocat pe ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie după ce acesta l-a criticat: "Nu cred că acest sarcasm este sănătos"