Aeroportul din Roma a deschis un hotel de lux pentru câini. Cât costă o noapte de cazare
Călătoriile nu mai trebuie să fie o sursă de stres pentru proprietarii de câini care nu au cu cine să-și lase animalele de companie atunci când pleacă în vacanţă. Aeroportul Internațional Fiumicino din Roma a inaugurat Dog Relais, unul dintre primele hoteluri canine aflate chiar în incinta unui aeroport din Europa, scrie The Independent.
Inspirat de un model similar implementat la Frankfurt, Dog Relais oferă facilități moderne pentru patrupede, dar și servicii care ușurează plecarea proprietarilor. Personalul hotelului preia animalele direct din terminal, astfel încât pasagerii pot merge direct la poarta de îmbarcare fără griji în plus, scrie The Independent.
"Acest proiect se încadrează într-o strategie de a oferi pasagerilor o experiență completă" a declarat Marilena Blasi, director comercial la Aeroporti di Roma, compania care administrează cele două aeroporturi din capitala Italiei.
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de lux pentru câini
Tariful pentru o cameră standard în hotelul pentru câini este de aproximativ 40 de euro pe noapte. Camerele sunt dotate cu pardoseli încălzite și grădini private. Câinii mai timizi sau solitari pot fi cazați în zone mai retrase, unde au contact doar cu personalul și nu sunt obligați să interacționeze cu alți câini. Noaptea, în camere se difuzează muzică ambientală cu frecvența de 432 Hz, considerată relaxantă pentru animale.
Pentru cei care vor ceva în plus, Dog Relais oferă și servicii opționale, de la tunsori, băi și igienizări dentare, până la tratamente ca aromaterapia cu lavandă sau mentă, menită să inducă starea de calm, sau aplicarea de cremă cu arnică pentru relaxarea mușchilor și articulațiilor obosite.
Cei care consideră că o simplă cameră video nu este suficientă pentru a-și supraveghea câinele de la distanță pot opta pentru o cameră premium, în valoare de 60 de euro pe noapte. Aceasta include un ecran dedicat pentru apeluri video 24/7. În plus, stăpânii își pot răsfăța animalul de companie și de la distanță, aruncându-i o recompensă printr-o aplicație conectată la un aparat automat.
Gradul mediu de ocupare este de două treimi în fiecare lună
Dog Relais s-a bucurat de un real succes încă de la deschidere. În luna august, toate cele 40 de camere au fost ocupate, într-o perioadă în care mulți italieni își iau concediul de vară, iar aeroportul Fiumicino înregistrează milioane de pasageri. De la inaugurare, în luna mai, gradul mediu de ocupare a fost de aproape două treimi, potrivit Marilenei Blasi.
Tot în luna mai, autoritatea italiană de aviație comercială a modificat regulamentele pentru zborurile interne, permițând accesul câinilor de talie mare în cabinele avioanelor, cu condiția să fie transportați în cuști speciale. Primul astfel de zbor este programat pentru 23 septembrie, a anunțat ministrul transporturilor, Matteo Salvini.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰