"Bătălia merdenelei cu croissantul". Cum a stârnit o postare pe Facebook un adevărat conflict pe internet
Cine ar câştiga dacă s-ar lupta merdeneaua cu croissantul?! Şi dacă merdeneaua ar avea şi margarina lângă?! O postare pe Facebook a stârnit discuţii aprinse şi ironii pe măsură.
O postare a activistului şi antreprenorului Edmond Niculuşcă, cunoscut pentru refacerea clădirii "La Miţa Biciclista" din Piaţa Amzei, Bucureşti, a stârnit o discuţie aprinsă pe rețelele de socializare. Acesta a făcut un clip cu temă gastronomică, dar a făcut "greşeala" de a ataca una dintre patiseriile preferate ale bucureştenilor - celebra patiserie "a lu' Nea Mihai" aflată la doar 150 de metri de "La Miţa Biciclista".
Margarina din merdenele, ingredientul conflictului
O frază rostită de Edmond Niculuşcă în clipul postat pe Facebook a fost cea care i-a supărat pe internauţi.
"Toţi cunoaștem tipul acesta de om, e super convins că cea mai bună patiserie din lume e la Nea Mihai, la colţul blocului. Pare că toată viaţa a gustat doar margarină şi spărtură de brânză. Şi nu îl judec. Cu margarină am crescut cu toţii. Omul acesta nu este singur pe lume, e o specie", spune Niculuşcă în videoclip.
"Coana Miţa a căzut...în penibil"
De doar câteva minute a fost nevoie ca primele reacţii negative la clip să apară. Mai mulţi urmăritori s-au sesizat şi au sărit în apărarea patiseriei, a rețetei şi a omului de rând care iubeşte merdenelele.
- "Coana Miţa Biciclista a căzut în penibil şi şi-a rupt priza la public", a fost una dintre reacţii.
- "Fomiţa Biciclista", a scris un alt internaut.
- "Eu, să fiu în locul lui Nea Mihai, m-aş filma în faţă la Miţa Biciclista şi aş zice: cumpăraţi croissan de la oamenii ăștia, pare că au nevoie", a comentat altcineva.
- "Je suis merdenea avec le margaran, mais cu bun simţ" - a fost concluzia altui internaut.
Cum răspunde "Nea Mihai"
Potrivit Hotnews, familia care se ocupă de patiseria din Piaţa Amzei a fost luată prin surprindere de discuţia iscată pe internet.
"Vrem să stăm departe de chestia asta. Nu vreau să par arogant, dar nu vreau să intru în discuţia asta cu nimeni. Noi rămânem în banca noastră şi ne vedem de treabă", a spus George Gheorghe, potrivit sursei citate.
