Când nu se fac nunți în 2018. Ce spune rânduiala bisericească
Când nu se fac nunți 2018? Conform rânduielii Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunți în timpul unui an bisericesc, în Calendarul Ortodox.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Când nu se fac nunți 2018? Conform rânduielii Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunți în timpul unui an bisericesc, consemnate în Calendarul Ortodox.
Aceste zile când nu se fac nunţi în 2018 sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile praznice împărătești.
Când nu se fac nunți 2018? În următoarele zile:
- În toate zilele de post şi în posturile de peste an
- În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 16-17 mai; 26-28 mai; 15 august; 13-14 septembrie)
- De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol Toma (12 februarie - 15 aprilie);
- De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie).
Este o tradiție conform căreia în luna mai nu este bine să se facă nunți, cununii sau căsătorii, înțelegând prin aceasta și căsătoria civilă, și cea religioasă și petrecerea legată de aceste evenimente. Practica este destul de răspândită și respectată, invocându-se simplul motiv că asemenea căsătorii săvârșite în luna mai nu durează sau nu țin, adică se destramă.
Din punct de vedere teologic sau bisericesc nu este nici un fel de referire la o asemenea practică. Nu întâlnim în canoanele bisericești nici un fel de aluzie, măcar, la așa ceva. Conform rânduielii Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunți în timpul unui an bisericesc, consemnate în Calendarul Ortodox. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile praznice împărătești.
De ce nu se fac nunţi în anumite zile. Ce spune rânduiala bisericească
Nu se fac nunţi în cele patru posturi de peste an, adică Postul Paștelui, care începe cu șapte săptămâni înainte de acesta, Postul Crăciunului (14 noiembrie - 24 decembrie), Postul Sfinților Apostoli, variabil de la an la an, adică de la Duminica Tuturor Sfinților până în ziua sărbătorii, și în Postul Adormirii Maicii Domnului (1 - 15 august).
S-a păstrat ca un fel de pogorământ special îngăduința de a se face nunți în Postul Crăciunului, până la Sfântul Nicolae (6 decembrie), însă numai cu dezlegarea sau dispensa acordată de chiriarhul locului, în cazuri de excepție și fără petrecerea legată de căsătorie, ci într-un cadru mult mai sobru și mai auster.
Nu se fac nunţi În toate zilele de miercuri și vineri din timpul anului bisericesc, fiind zile săptămânale de post.
Nu se fac nunţi în zilele de 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci) și 29 august (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), prăznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din săptămână în care cad.
Nu se fac nunţi în săptămâna brânzei, adică cu șapte zile înainte de Postul Paștelui, fiind socotită ca perioadă de pregătire pentru post.
Nu se fac nunţi în Săptămâna Luminată, adică între Paști și Duminica Tomii, în Duminica Rusaliilor, în ajunul și în ziua tuturor praznicelor împărătești și în perioada cuprinsă între Crăciun și Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie).
Biserica interzice săvârșirea cununiilor în perioadele și zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile și ospețele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăință, înfrânare și sobrietate pe care ne-o cere postul.
A face nunți în aceste zile înseamnă a sfida sau a batjocori rânduielile bisericești așezate în vederea desăvârșirii noastre morale. De asemenea, Biserica a interzis săvârșirea cununiei în zilele de praznice împărătești, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micșorată de cea lumească, a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.
Obiceiul de a nu se săvârși nunți în luna mai apare bizar și de neînțeles. Să ne ferim mai degrabă de a săvârși nunta în perioadele stabilite de Biserică, pentru motivele serioase pe care le-am văzut, și nu din superstiție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰