Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Când trebuie să punem grâul la încolţit pentru Sfântul Andrei

Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul românilor, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie.

de Redactia Observator

la 27.11.2017 , 20:51

Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul românilor, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie. Această sărbătoare e marcată de numeroase tradiții și superstiții legate de viitor sau de soartă.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Sfântul Andrei este grâul la încolțit, iar mulți sunt cei care respectă acest obicei.

Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu şi să îl îngrijească. Se ia o mână de grâu şi se seamănă într-un ghiveci cu pământ sau într-o farfurie mai înaltă.

Articolul continuă după reclamă

Grâul trebuie aşezat la fereastră, pentru a beneficia de lumină suficientă şi căldură.

Pe acelaşi subiect

Dacă grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei va crește înalt și des, anul ce vine va fi cu spor și roade, iar persoana se va bucura de putere de muncă, noroc și sănătate.

De asemenea, se spune că așa cum arată grâul de Anul Nou aşa va fi şi sănătatea celui care l-a pus la încolțit în noul an.

Oamenii de la țară spun că un grâu frumos înseamnă şi o recoltă bogată pe câmpuri şi în livezi în anul care vine.

Alte tradiţii și superstiţii de Sfântul Andrei

  • Sărbătoarea Sfântului Andrei mai este numită și „Noaptea Strigoilor” sau „Halloween-ul românesc”, ca urmare a îmbinării lumii reale cu lumea de dincolo, cea a morților.
  • În noaptea de SFÂNTUL ANDREI, cei care vor să afle dezlegarea unor mistere sau enigme din trecut trebuie să participe la un ritual bizar în cimitir. Într-un vas cu apă descântată, ei vor vedea tot ce s-a întâmplat.
  • Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce în seara de Sfântul Andrei toate cănile şi vasele cu gura în jos.
  • Pentru a se proteja de duhurile rele și strigoii care se reîntorc pe pământ, oamenii trebuie să mănânce și să se ungă cu usturoi pe corp, să pună usturoi la geam și la ușă și să astupe hornul casei.
  • Una dintre cele mai cunoscute tradiții este că acum este cel mai important moment din an în fetele își pot afla ursitul, adică a viitorului soţ. Dacă în noaptea de Sfântul Andrei pui 41 de boabe de grâu sub pernă și visezi că cineva ți le ia, înseamnă că anul ce vine este cu noroc în dragoste. Dacă pui un pieptene și o oglindă sau busuioc sfințit sub pernă, se spune că în timpul nopții cel care îți este sortit va veni în vis. 
  • Un alt obicei este "Turtuca de Andrei". Fata de măritat trebuie să prepare o turtiță subţire din faină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi să o mănânce înainte de culcare. Băiatul care vine în vis să-i aducă apa ca să-şi potolească setea urmează să o ceară de nevastă în cursul anului.
  • Noaptea de Sfântul Andrei este un reper și pentru observaţii meteorologice şi astronomice. În trecut, unii bătrâni observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace său război.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » Când trebuie să punem grâul la încolţit pentru Sfântul Andrei