Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum să câştigi la loto - formula secretă a lui Voltaire! Cum a reuşit celebrul filosof francez să câştige sume fabuloase la loterie

Puţini ştiu faptul că Voltaire a ticluit, împreună cu un matematician genial al vremii, o schemă genială cu care au câştigat sume imense de la loteria franceză.

de Redactia Observator

la 25.03.2018 , 10:28

Cum să câştigi la loto, varianta Voltaire! Puţini ştiu faptul că Voltaire, o figură fundamentală a iluminismului, a ticluit, împreună cu un matematician genial al vremii, o schemă genială cu care au câştigat sume imense de la loteria naţională franceză.

Deşi a rămas cunoscut în istorie ca unul dintre marii gânditori iluminişti, Voltaire a fost în tinereţe fiul rebel al unei familii franceze din clasa de mijloc, pe nume Francois-Marie Arouet. 

La o vârstă fragedă, Voltaire intrase deja în conflict de nenumărate ori cu autorităţile şi avea o viaţă controversată. A fost nu numai exilat din Paris la începutul carierei sale, dar a fost chiar închis în celebra Bastilia pentru 11 luni, timp pe care l-a folosit pentru a scrie prima sa piesă.

Articolul continuă după reclamă

Cel mai important moment din viaţa sa, care i-a influenţat şi asigurat ascensiunea, a avut loc imediat după întoarcerea din exil din Anglia. Atunci l-a cunoscut la o petrecere pe genialul matematician Charles Marie de la Condamine. 

Schema câştigătoare la loto - formula secretă a lui Voltaire! Cum a reuşit celebrul filosof francez să câştige sume fabuloase la loterie

Pe vremea aceea, Voltaire avea mari dificultăţi financiare, iar de la Condamine i-a făcut o propunere care avea să le aducă amândurora o mulţime de bani prin intermediul unei metode lipsite de scrupule, dar care nu încălca nicio lege.

Cum să câştigi la loto, varianta Voltaire

În prima parte a secolului 18, autorităţile franceze au emis o serie de obligaţiuni cu ajutorul cărora populaţia putea câştiga bani. În anii 1720, însă, economia Franţei a cunoscut o perioadă de declin şi dobânzile la aceste obligaţiuni au fost reduse drastic, scăzându-le valoarea de piaţă. Astfel, guvernul nu a mai reuşit să strângă la fel de mulţi bani din vânzarea de obligaţiuni.

Pentru a stimula populaţia să cumpere în continuare titlurile de stat, autorităţile au avut iddea ca fiecărui cumpărator să-i fie permis să achiziţioneze un bilet de loterie al cărui cost echivala cu 1/1000 din valoarea obligaţiunii şi care, dacă era câştigător, îi putea aduce ca premiu echivalentul valorii titlului de stat plus un jackpot de 500.000 de livre – o sumă uriaşă.

Din nefericire pentru guvern, matematica din spatele acestei scheme nu era bine gândită, aşa că Voltaire şi de la Condamine au profitat din plin.

Schema câştigătoare la loto - formula secretă a lui Voltaire! Cum a reuşit celebrul filosof francez să câştige sume fabuloase la loterie

Dacă achiziţionai un titlu de stat cu o valoare mică, biletul de loterie cumpărat avea aceleaşi şanse de câştig cu cel cumpărat de un deţinător al unui titlu de stat valoros, dar pentru care respectivul trebuia să plătească mai mult. Astfel, de la Condamine a realizat că dacă ar fi cumpărat multe titluri de valoare mică, ar fi putut avea tot atâtea bilete de loterie cu doar 1 livră, crescându-şi simţitor şansele de câştig.

Formula secretă de câştig la loto

Pentru că era un om bogat, cu reputaţie şi nu dorea să se afle în atenţia publică, de la Condamine i-a propus lui Voltaire să creeze un grup în care să atragă alţi bogătaşi dispuşi să cumpere toate titlurile de stat ieftine şi, deci, şi multe bilete de loterie.

Voltaire a reuşit să mituiască un reprezentat al statului care se ocupa de vânzarea biletelor de loterie, pentru ca acesta să închidă ochii atunci când majoritatea lozurilor erau cumpărate de aceeaşi persoană. Planul a dat roade şi grupul îşi colecta câştigurile în fiecare lună.

Schema câştigătoare la loto - formula secretă a lui Voltaire! Cum a reuşit celebrul filosof francez să câştige sume fabuloase la loterie

Foarte curând, însă, guvernul şi-a dat seama cine revendică premiile din cauza unei scăpări. Voltaire nu se putea abţine să critice autorităţile şi scria pe spatele biletelor loto diverse comentarii, pe care le semna cu nume fictive. 

Stilul său caracteristic a fost însă recunoscut şi guvernul a descoperit grupul lui Voltaire pe care l-a dat în judecată. Pentru că nu făcuseră nimic ilegal, însă, instanţa le-a permis tuturor să-şi păstreze banii câştigaţi. 

(Sursa)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Inedit » Cum să câştigi la loto - formula secretă a lui Voltaire! Cum a reuşit celebrul filosof francez să câştige sume fabuloase la loterie