Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Facebook și-a revizuit condițiile de utilizare

Facebook și-a revizuit condițiile de utilizare și oferă publicului mai multe informații despre ce tip de materiale sunt interzise spre publicare pe această rețea de socializare

de Redactia Observator

la 17.03.2015 , 11:10

Facebook și-a revizuit condițiile de utilizare și oferă publicului mai multe informații despre ce tip de materiale sunt interzise spre publicare pe această rețea de socializare. 

În noua formă, condițiile de utilizare includ o secțiune distinctă privind "organizațiile periculoase" și oferă mai multe detalii cu privire la tipul de nuditate care poate face parte din materialele postate. Compania americană susține că prin noile reglementări condițiile de utilizare ale serviciilor Facebook sunt mai clare.

Conform datelor oficiale oferite de companie, aproximativ 1,4 miliarde de oameni se conectează la contul de Facebook cel puțin o dată pe lună.

Articolul continuă după reclamă

Monika Bicket, responsabilul Facebook pentru politica de conținut, a precizat că această revizuire este menită să elimine confuziile cu privire la excluderea anumitor materiale și menținerea altora, chiar dacă au fost formulate cereri de scoatere din partea unor utilizatori. De asemenea, Facebook îi îndeamnă pe utilizatori să continue să raporteze postările care par a încălca regulile de utilizare.

Spre exemplu, "de această dată precizăm foarte clar că nu permitem prezența în comunitatea Facebook a organizațiilor teroriste și nici a membrilor acestor organizații, dar nu tolerăm nici mesajele de susținere față de astfel de organizații sau de acțiunile unor astfel de grupări postate de alți utilizatori, o chestiune care nu era specificată anterior", explică Monika Bicket.

Alte modificări au apărut în secțiunea privind nuditatea, noua variantă fiind mult mai clară cu privire la conținutul tolerat și cel netolerat de Facebook. Spre exemplu, fotografiile în care apare expus complet posteriorul unei femei sau al unui bărbat sunt interzise, la fel ca și "imaginile cu sâni dacă se văd sfârcurile". De asemenea, chiar și postările în format text care conțin descrieri explicite cu caracter sexual sunt interzise. Aceste interdicții se extind și asupra conținutului digital, cu excepția cazului în care respectivul conținut a fost creat în scopuri educative sau reprezintă o satiră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » Facebook și-a revizuit condițiile de utilizare