Antena Meniu Search
x

Curs valutar

IMAGINI INCREDIBILE surprinse într-o şcoală din Japonia. Cum este pregătită mâncarea pentru elevi (VIDEO)

Japonezii sunt renumiţi pentru rigurozitatea cu care fac orice lucru şi pentru atenţia pe care o acordă oamenilor, în general, şi copiilor, în special.

de Redactia Observator

la 03.10.2016 , 14:33

Japonezii sunt renumiţi pentru rigurozitatea cu care fac orice lucru şi pentru atenţia pe care o acordă oamenilor, în general, şi copiilor, în special.

Astfel, nu este de mirare că pe lângă lecţiile educative ce se desfăşoară într-o instituţie de învăţământ, o atenţie deosebită se acordă şi pauzei de masă. Într-o şcoală japoneză, pauză de masă nu se reduce doar la acţiunea în sine, ci este un întreg demers didactic menit să le dezvolte elevilor spiritul responsabilităţii, al asumării sarcinilor, al liderului şi cel mai important al lucrului în echipă.

Perioada de 45 de minute care o reprezintă pauză de masă în şcoala elementară din Saitama este considerată un proces educaţional la fel de însemnat precum studiul matematicii sau al limbii materne.

Articolul continuă după reclamă

Totul începe încă de la plecarea de acasă, când elevii au ca sarcina strângerea obiectelor esenţiale pe care le vor lua cu ei la şcoală în fiecare zi. Printre acestea se număra o mică faţă de masă, beţişoarele, periuţa de dinţi, o cană şi o batistuţă. Acestea sunt depozitate într-un săculeţ care este agăţat de rucsacul plin cu manuale.

Într-un grup foarte bine organizat fiecare dintre cele 6 clase ajunge la şcoala din Saitama care găzduieşte 682 de elevi. Instituţia de învăţământ dispune de o fermă proprie în care elevii de clasa a VI-a cultivă şi culeg cartofi proaspeţi, aceştia ulterior ajungând în bucătăria utilată cu tot ceea ce este necesar. Cinci bucătărese îndemânatice gătesc zi de zi 720 de porţii de mâncare în numai trei ore, având în vedere că toate legumele sunt curăţate manual.

În imaginile surprinse la şcoala din Saitama putem vedea cum se pregăteşte meniul zilei. Fiecare vas cu mâncare este bine cântărit şi aranjat apoi pe nişte cărucioare cu rotile care vor ajunge în fiecare clasă. Pentru clasele mai mici este utilizat un lift care coboară aceste cărucioare, iar în cazul elevilor din clasele mai mari, aceştia vin singuri pentru a-şi lua mâncarea. La ora 12 şi 25 de minute cea de-a patra oră de studiu se încheie şi este timpul pentru pauza de masă. Ceea ce se întâmplă acum este cu adevărat uimitor!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După ce mulţumesc profesorului pentru cunoştinţele transmise, elevii se spală pe mâini, îşi aşază pe masă obiectele aduse în săculeţ şi apoi se îmbracă cu nişte halate albe, îşi pun bonete pe cap şi o mască de protecţie la gură. În timp ce unul dintre copii curăţă bine masa pe care va fi depozitată mâncarea altul pune câteva întrebări celorlalţi colegi despre starea lor de sănătate şi despre măsurile igienice luate. Fiecare copil primeşte apoi gel antibacterian pentru a-şi dezinfecta foarte bine mâinile. Împreună cu copiii delegaţi în acea zi profesorul clasei merge să preia mâncarea de la bucătărie. După ce îşi identifică porţile, micuţii nu pleacă din bucătărie până când nu mulţumesc în cor bucătăreselor pentru hrana delicioasă pregătită cu multă sârguinţă.

Ajunşi înapoi în clasă, fiecare elev are câte o sarcină, unul împărţind laptele, altul pâinea, supa, peştele şi tot ceea ce este în meniul zilei. După ce fiecare copil primeşte porţia de hrană se face un inventar al alimentelor rămase, iar apoi se trece la mâncat. Profesorul mănâncă întotdeauna alături de elevii săi.

După ce alimentele din faţa fiecăruia sunt terminate, este uimitor să îi vezi pe copilaşi apoi cum joacă celebrul „Piatră-hârtie-foarfecă” pentru a obţine porţiile de hrană rămase. În acest mod nu există conflicte şi nimeni nu este favorizat. Norocul le aduce o porţie extra! Nimic nu se încheie însă aici! Şi după ce masa este terminată, există câteva reguli pe care copiii trebuie să le respecte. Mai întâi fiecare cutie de lapte este desfăcută şi apoi spălată de către un elev pentru a putea fi reciclată uşor. În continuare intră în acţiune periuţa de dinţi. Elevii şi profesorul se spală pe dinţi la masă şi după aceea merg la chiuvetă pentru a se clăti.

După ce mulţumesc din nou pentru minunata masă, vasele sunt aranjate corespunzător şi transportate în chiuveta bucătăriei. Urmează apoi o perioadă de 20 de minute în care micuţii curăţă clasa, holurile, scările, baia şi sala de gimnastică. După acest efort de echipă fiecare colţişor străluceşte de curăţenie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Inedit » IMAGINI INCREDIBILE surprinse într-o şcoală din Japonia. Cum este pregătită mâncarea pentru elevi (VIDEO)