Pokemon-mania: Un bărbat a renunţat la locul lui de muncă, pentru a putea să joace Pokemon Go ”full-time”. VIDEO
Un bărbat din Noua Zeelandă a luat decizia de a renunţa definitiv la locul său de muncă, pentru a putea să joace ”Pokemon Go” în regim ”full-time”.
Un bărbat din Noua Zeelandă a luat decizia de a renunţa definitiv la locul său de muncă, pentru a putea să joace ”Pokemon Go” în regim ”full-time”.
Tom Currie lucra ca barman într-un restaurant dintr-o staţiune estivală din regiunea Hibiscus Coast, în apropiere de oraşul Auckland, dar a decis să îşi prezinte demisia, pentru a putea să caute ”cu normă întreagă” creaturile digitale din jocul ”Pokemon Go” pe care l-a instalat recent pe telefonul lui mobil.
El spune că se bazează pe prieteni şi familie pentru a-l sprijini financiar, însă recunoaşte că părinţii lui sunt ”puţin cam supăraţi”.
”Atunci când mi-am dat demisia, nu i-am spus managerului meu că voi pleca în lume pentru a vâna Pokemoni”, a declarat el pentru editorii rubricii Newsbeat de pe site-ul bbc.com.
”Dar, după ce povestea mea a fost preluată de presă, i-am telefonat din curtoazie pentru a-i prezenta situaţia, în cazul în care va fi contactat de jurnalişti. Am primit un răspuns minunat din partea lui: «Foarte bine pentru tine, Tom. E cu adevărat amuzant. Sper că totul este OK. Să te distrezi cât mai bine în călătoria ta căutând Pokemoni!». Iar tatăl meu mi-a trimis un SMS în care mi-a spus că a ştiut dintotdeauna că voi deveni celebru”, a dezvăluit Tom Currie.
De la începutul călătoriei sale, Tom Currie spune că a prins 91 dintre cei 151 de Pokemoni disponibili în acest joc pentru dispozitive mobile.
De asemenea, tânărul din Noua Zeelandă afirmă că voiajul său reprezintă cea mai bună parte din experienţa generată de jocul ”Pokemon Go” şi că acest lucru nu se compară cu mersul în fiecare zi la lucru.
”Am ocazia de a merge peste tot şi de a explora oraşe în care nu am fost niciodată. M-am întâlnit cu foarte mulţi oameni, turişti care călătoresc în ţara noastră şi cu alţi antrenori de Pokemoni la o serie de întruniri mici (alteori mari) publice. Când tu şi prietenii tăi trebuie să mergi, fizic, la o plimbare sau o alergare pentru a prinde un Pokemon rar, în zona în care te afli, şi reuşeşti să îl prinzi, simţi că ai atins un punct culminant”, a adăugat el.
Tom Currie spune că a început să fie recunoscut în Noua Zeelandă după ce mai multe site-uri şi ziare i-au publicat povestea.
”Pokémon Go”, prima incursiune a companiei japoneze Nintendo în domeniul jocurilor destinate dispozitivelor mobile, a generat o veritabilă frenezie pe plan mondial în rândul posesorilor de tablete şi smartphone-uri, bucurându-se, la doar câteva zile după lansare, de un succes fenomenal.
Acest joc video poate fi descărcat gratuit pe dispozitivele mobile care funcţionează cu sistemele de operare Android şi iOS. Jocul, care combină franciza veche de 20 de ani cu realitatea augmentată, permite jucătorilor să se plimbe în vecinătăţi cunoscute în viaţa reală, căutând în acelaşi timp personaje din jocul ”Pokémon”, pe ecranele smartphone-urilor.
Potrivit site-ului vox.com, jocul ”Pokémon Go” utilizează GPS-ul şi ora afişată de telefonul mobil pentru a detecta locul şi momentul în care utilizatorii se află în joc şi generează personaje din jocul ”Pokemon” care ”apar” în jurul utilizatorilor (pe ecranul telefonului mobil), pentru ca aceştia să încerce să îi prindă.
Pe măsură ce utilizatorul se mişcă, mai multe tipuri de ”Pokémoni” apar în jurul lui, în funcţie de locul şi momentul în care acesta se află. Jocul îi încurajează pe utilizatori să se deplaseze şi să călătorească în lumea reală pentru a prinde ”Pokemonii” din joc. Aceasta combinaţie dintre un joc şi lumea reală cu care interacţionează este cunoscută sub numele de ”realitate augmentată”.
În apropierea unui Pokémon, telefonul mobil primeşte o notificare şi camera foto a acestuia se declanşează, făcând să apară un ”monstru” în cadrul imaginii. Astfel, utilizatorul are posibilitatea de a-şi fotografia ”captura” acolo unde a găsit-o.
Jocul ”Pokémon Go” se desfăşoară într-un univers populat cu creaturi exotice şi puternice - acestea pot să semene cu şobolani, şerpi, dragoni, dinozauri, păsări, ouă, copaci şi chiar săbii. În acel univers, oamenii, denumiţi ”antrenori”, călătoresc în jurul globului pentru a îmblânzi acele creaturi şi, într-o manieră care generează întrebări etice, le folosesc punându-le să lupte unele împotriva celorlalte.
Lansat pe 6 iulie în Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă, jocul ”Pokémon Go” a atras într-o singură zi mai mulţi utilizatori în Statele Unite decât reţeaua de socializare Tinder pe dispozitivele care folosesc sistemul de operare Android. Totodată, rata zilnică a utilizatorilor activi este aproape egală cu cea a reţelei de socializare Twitter. Jocul este utilizat în medie 43 de minute pe zi, mult decât WhatsApp sau Instagram.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰