Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Producătorii români au dat lovitura cu o legumă adusă din Uzbekistan. Se vinde cu până la 30 de lei bucata

După ani de încălzire treptată pe care ne-o arată termometrele, dar o simţim şi pe pielea noastră nu mai avem nicio îndoială că România nu mai e, din punct de vedere climatic, aşa cum o ştiam. Prin urmare, nici agricultura nu se mai face ca pe vremea bunicilor. Cine se poate adapta, are numai de câştigat. Unii au adus legume tocmai din Uzbekistan ca să le testeze rezistenţa în pământ românesc. Lufa a prins cel mai repede rădăcini. Avantajele sunt duble: nu doar că e bună de mâncat, dar poate fi transformată şi în produse cosmetice de top.

de Redactia Observator

la 19.09.2025 , 18:17

Patricia, o tânără din Dolj, cultivă lufa într-un solar de aproximativ 600 de metri pătrați. Este o plantă rezistentă care s-a adaptat surprinzător de bine la clima din România, deşi este originară din zone calde, precum Uzbekistan. Avantajul e că are costuri mici de producţie şi întreţinere.

"Lufa se pretează pentru cultură în România. Nu este pretenţioasă la condiţiile de mediu, vine dintr-o zonă subtropicală, ceea ce înseamnă că are nevoie de foarte multe zile de căldură şi de soare", a explicat Patricia Blăgdniceanu, producătoare de lufă.

Cunoscută şi sub numele de castravetele-burete, leguma are un gust uşor dulceag și o textură moale după gătire.

Articolul continuă după reclamă

Produsul ajunge să coste şi 30 de lei bucata

În funcţie de dimensiunea ei, lufa costă între 10 și 30 de lei per bucată.

"Lufa poate fi consumată în stare vegetativă, sub formă de dovlecel. Chiar în bucătăria asiatică este foarte populară", a povestit Patricia.

O bună parte din producție este însă transformată în produse cosmetice și de îngrijire, foarte căutate pe piața bio. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O legumă cu diverse întrebuinţări

"Vrem să lansăm dischete pentru exfolierea feţei, bureţi de vase pătraţi, dar şi un burete cu buzunar pentru săpun", a mai spus producătoarea de lufă.

Pe lângă rolul de burete vegetal, planta are și alte utilizări importante: fibrele din tulpină sunt folosite în industria textilă, semințele pot fi valorificate pentru obținerea uleiului, iar materialul obținut din fructe este folosit la confecționarea unor produse decorative: de la pălării și covoare de baie, până la fețe de masă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Inedit » Producătorii români au dat lovitura cu o legumă adusă din Uzbekistan. Se vinde cu până la 30 de lei bucata