Sandvişurile reinventate, reţete ridicate la rang de artă de către bucătari
O modă americană prinde tot mai mult teren şi în România! Pentru că gusturile românilor sunt din ce în ce mai rafinate, bucătarii au introdus în meniuri sandvişurile reinventate. Avocado, somonul sau carnea de raţă sunt doar câteva dintre ingredientele pe care acestea le conţin.
O modă americană prinde tot mai mult teren şi în România! Pentru că gusturile românilor sunt din ce în ce mai rafinate, bucătarii au introdus în meniuri sandvişurile reinventate. Avocado, somonul sau carnea de raţă sunt doar câteva dintre ingredientele pe care acestea le conţin.
Bucătarul nu pregăteşte un desert, ci un sandviş gourmet, cu pâine italiană, dulceaţă de prune şi carne de raţă.
Raţa este ţinută câteva ore la cuptor, acesta este secretul frăgezimii. Cu cât stă mai mult la cuptor, cu atât carnea devine mai bună.
Cătălin Diaconescu, bucătar: Se consumă din ce în ce mai multe sandvişuri. Deja nu mai sunt privite ca ceva pe care să îl iei de acasă şi să pleci. Este un fel de mâncare. Pentru mine este potrivit cam în orice moment al zilei. Spre exemplu, vin, îl comand şi îl iau şi când plec din localitate ca să am un pachet la mine.
Cei care vor să mănânce sandvişuri de calitate plătesc între 19 şi 29 de lei pentru cele care conţin carne. Există şi variante pentru vegetarieni. Ce-i drept, puţin mai ieftine. Costă 17 lei. Bucătarul foloseşte pâine de casă stropită cu ulei de măsline, pe care o condimentează cu rozmarin.
Foarte apreciat este şi sandvişul cu avocado. Un fruct integrat în multe reţete. Poate fi combinat atât cu roşii, cât şi cu un ou fiert sau chiar cu rodie.
Edith Sirotencu, nutriţionist: Pot fi variante vegane foarte sănătoase, organice. Sunt variante şi lacto-vegetariene, cu halloumi şi cu legume la grătar, care sunt variante mult mai sănătoase.
Sandvişul are o origine nobilă, iar numele i-a fost dat de un politician britanic. Ca să nu părăsească jocul de cărţi, acestea le-a cerut servitorilor să îi prepare o masă rapidă. Adică, să îi pună o friptură între două felii de pâine. De la reţeta de bază, însă, în timp, sandvişul a suferit nenumărate transformări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰