Video Tunsul, ridicat la rang de artă. Frizerii dau tonul celor mai noi tendinţe la competiţii internaţionale
Tunsul nu mai e ce-a fost o dată! Dacă vorbim de frizerii, bărbaţii, în special tinerii, vor să fie în pas cu moda. Alţii, în schimb, vor să se întoarcă în timp, la stiluri care făceau furori în anii '90. Şi dacă vorbim de frizeri, meseria a ajuns în ultimii ani la rang de artă. Fiecare nouă tunsoare înseamnă evoluţie, iar, pentru unii, creativitatea e răsplătită cu trofee la competiţiile internaţionale.
Valentin are 24 de ani şi a descoperit că se pricepe la tuns în pandemie. De atunci, au trecut 5 ani, a evoluat, iar acum se pregătește pentru un campionat mondial de tuns din Londra. Şi, cum proba presupune tuns şi aranjat pe un cap de manechin, tânărul a reuşit să creeze o tunsoare special pentru competiţie.
"Această tunsoare a fost realizată doar cu razor-ul, o lamă, de la cap la coadă, fără nicio intervenţie cu maşina sau cu foarfeca. […] Anul acesta am participat la câteva campionate din ţară şi acolo m-au văzut cei de la echipa naţională a României şi mi-au propus să particip şi la acest campionat mondial. […] Le-au plăcut foarte mult tunsorile mele mai avangardiste" a explicat frizerul Valentin Bertea.
Valentin a fost sursă de inspiraţie şi pentru prieteni.
"Am fost prieten cu Valentin de când suntem mici. Mă tundeam la el când eram pe la liceu. Am 4 ani de când tund şi povestea nu se va sfârşi curând" a explicat Vlad Bălan.
Unii frizeri au început încă din perioada studenţiei
Pentru alţii, în schimb, totul a pornit dintr-o joacă, în perioada studenţiei.
"Am tuns in gluma prima oara. Iar dupa un an si ceva in care am tuns doar asa, la oi cum s-ar spune, am facut cursuri, am venit aici la salon" a explicat Nicu Zamari.
În meseria de frizer, cele mai mari provocări vin de la clienţi. Mai ales de la cei pasionaţi de moda anilor 90.
Rezultatul final e întotdeauna pe măsura aşteptărilor, iar tinerii revin pentru refresh.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰